Lumina asta de toamnă îmbie la tăcere şi la intimităţi, orice o însemna asta. Şi mi-e ciudă că simt cum trece pe lângă mine şi nu pot să fac nimic, deşi am aşteptat-o atâta. E ca lucrurile acelea pe care ţi le doreşti din toţi porii, dar care se împlinesc prea târziu şi tot ce mai poţi să faci e să le priveşti melancolic. Sau indiferent.
Cu unii oameni poţi să te întâlneşti zilnic şi tot nu o să te înţeleagă şi nu o să-i simţi aproape. La fel cum pe unii e suficient să-i vezi o dată la câteva luni şi să nu fie nevoie de punţi. Sunt acolo, îi simţi, îi zâmbeşti, just like that.
Zilele astea sunt in the mood for Tom Waits şi filmele lui Jarmusch. Ba chiar plănuiesc o întâlnire cu Tom Waits. Fictivă, da. De parcă nu aproape totul e fictiv în jur... Zilnic, construim propriile ficţiuni. Zău.
Azi e sâmbătă?
duminică, 23 septembrie 2012
vineri, 14 septembrie 2012
joi, 6 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu mai ştiu exact când şi cum am dat de ei... cu nişte ani în urmă, oricum. Şi au rămas într-un ipotetic top ten al meu - zic ipotetic pentr...
-
Se poate ca într-o sâmbătă seara, obosită, să te uiţi la un film, nu contează la care anume, pentru că e genul de film despre care cei mai m...
