Citeam un jurnal, mai devreme, şi mă gândeam că definiţia nebuniei ar trebui să fie luciditatea extremă. Dar extremă-extremă. Noi, ceilalţi, care ne considerăm normali, ne-nebuni, suntem într-o veşnică fugă de luciditate. Şi de sinceritate. Cu noi.
Deşi nu prea ţin cont de convenţii, abia aştept să se termine anul ăsta, pentru că m-a obosit teribil.
- L-ai omorât pe H.
- Da.
Mi-e dor de ocean. De tăcerea de lângă el.
nu vreau iarnă nu vreau frig nu vreau ipocrizii acoperite cu zăpadă nu vreau indiferenţă nu vreau laşităţi mascate cu sclipiciuri
Într-o ţară de retardaţi, idealismul e un handicap.
Fuentes sau Antunes?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Nu mai ştiu exact când şi cum am dat de ei... cu nişte ani în urmă, oricum. Şi au rămas într-un ipotetic top ten al meu - zic ipotetic pentr...
-
Se poate ca într-o sâmbătă seara, obosită, să te uiţi la un film, nu contează la care anume, pentru că e genul de film despre care cei mai m...
2 comentarii:
Nu si eu. Eu nu fug de luciditate. Eu pier cu ea in brate in fiecare seara, epuizat de cit de excitanta poate fi.
Îţi place riscul, hm? :)
Trimiteți un comentariu