vineri, 9 august 2013

(chestii) rătăcite

găsisem nişte muzici bune, la un moment dat, am zis că o să le aduc aici, dar m-am luat cu banalităţile de zi cu zi şi am uitat; acu' ar trebui să le caut şi mi-e lene

şi m-am blocat într-un punct al unei poveşti, nu găsesc continuarea, nu ştiu unde am pus-o nici pe aia, dacă oi fi avut-o vreodată

şi, inevitabil, vine un moment în care vreun om pe care îl credeai incapabil de banalităţi, de liniarităţi (ok, nu ştiu dacă există cuvântul ăsta, dar... iată-l) îţi demonstrează exact contrariul

şi toţi se plâng de vara asta care nu-i lasă să... nu ştiu nici ei exact ce nu-i lasă să; mai daţi-vă-n iarna voastră!

şi am găsit un scriitor român bun, chiar foarte bun




miercuri, 31 iulie 2013

joi, 25 iulie 2013

Foileton în revista SemneBune

Am început o colaborare cu revista SemneBune, iar zilele trecute am scris pentru ei o povestire care o să apară în 5 părți, cu un mic desen făcut de Ciprian Burcovschi. 

Prima parte e aici: foileton.

Impresiile, criticile sunt de dorit. :)

luni, 22 iulie 2013

perspectivă

"- Libertatea înseamnă doar cheful de a fi liberi. 
Liberi de ce anume, Miguel? l-am întrebat, recunosc, cu o doză de tandreţe sporită faţă de acest bărbat care fără să vrem nici el, nici eu, devenea prietenul meu. 
- De furii. 
Furia succesului. Furia eşecului. Furia sexului. Furia aversiunii. Furia curajului. Furia iubirii. Toate astea mi-au trecut prin minte. 
Liber, liber. 
Cu un imbold pe care l-aş numi frăţesc, deţinutul şi cu mine ne-am îmbrăţişat strâns."

(Voinţa şi norocul, Carlos Fuentes)

**

până acum, vara asta a fost perfectă
şi am găsit un locşor de care m-am îndrăgostit; în Bucureşti
trebuie să re-învăţ să bat câmpii aici

Foileton (V)