- Mă enervează senzaţia stupidă că sunt la un fel de răscruce. Şi trebuie să aleg: calea comodă sau contra vântului.
- Bineînţeles că o să alegi calea comodă, pare Dan să le ştie pe toate şi de data asta.
- De ce bineînţeles? Niciodată n-am ales calea uşoară.
- La unele jocuri, biliard, snooker sau altele, regula e să alegi prima dată calea cea mai uşoară. În cazul în care nu merge, alegi altceva. Care-i problema dacă aplici şi în viaţă acelaşi lucru? Eu aşa fac.
- La mine nu prea s-a nimerit ca drumul uşor să coincidă cu ce îmi doresc cu adevărat, aşa că... Nu nu nu. Ceva e suspect în ce e mai uşor.
- Uite, să o luăm altfel. Dacă vrei să ieşi dintr-o casă, cel mai bine ar fi să foloseşti uşa prima oară, e cel mai simplu. Doar dacă se ivesc probleme poţi încerca altceva. Tu cum faci în cazul ăsta?
- Se întâmplă de multe ori să alergi vijelios spre uşă şi, când să apeşi pe clanţă, nu nimereşti. Uite aşa te alegi cu un cucui! Eu aş încerca întâi să deschid uşa cu puterea minţii. Abia dacă nu merge, aş încerca să găsesc o altă modalitate de ieşit din casă. Dar aici e vorba despre viaţă. Care mai e farmecul dacă alegi calea mai uşoară? se hotărăşte Vali, brusc, să intre în discuţie. Vali, care până acum s-a mulţumit să se joace cu linguriţa în cafea şi să pândească distrată masculii care trec pe lângă terasa la care stăm, la bulevard.
- Adevăru-i că uneori e mult mai palpitant să ieşi pe geam, zic eu, imediat ce realizez că intervalul scurt în care discuţia putea fi serioasă se dusese naibii.
- Da, dar mai trist e dacă geamu-i în al nouălea cer, ca să zic aşa.
- Păi eu mă gândeam la geamul unei case. Fără etaj. De asta nu am detaliat. E interpretabil.
- Acu’, depinde cine eşti, ca să alegi calea cea mai uşoară. Dacă eşti Moş Crăciun, de exemplu, nu-ţi mai faci probleme, mustăceşte Vali din nou.
Suntem pe terasa cafenelei de la colţul străzii, peste drum de Librăria Eminescu, şi încerc să găsesc o soluţie pentru situaţia mea de şomer mai mult sau mai puţin calificat. E sâmbătă după-amiază, oraşul s-a răcorit puţin cu o ploaie scurtă şi încep să se vadă din nou trecători. La pas spre Cişmigiu. Vali nu e chiar în apele ei, o enervează un telefon care se lasă aşteptat. De la un tip, desigur. Aşa că vorbeşte în doi peri şi se chinuie să nu se vadă că e nervoasă. Dan e cel mai relaxat dintre noi. Mândra lui e la ţară câteva zile, aşa că îşi poate bea berea fără să fie stresat de telefoane.
- Bineînţeles că o să alegi calea comodă, pare Dan să le ştie pe toate şi de data asta.
- De ce bineînţeles? Niciodată n-am ales calea uşoară.
- La unele jocuri, biliard, snooker sau altele, regula e să alegi prima dată calea cea mai uşoară. În cazul în care nu merge, alegi altceva. Care-i problema dacă aplici şi în viaţă acelaşi lucru? Eu aşa fac.
- La mine nu prea s-a nimerit ca drumul uşor să coincidă cu ce îmi doresc cu adevărat, aşa că... Nu nu nu. Ceva e suspect în ce e mai uşor.
- Uite, să o luăm altfel. Dacă vrei să ieşi dintr-o casă, cel mai bine ar fi să foloseşti uşa prima oară, e cel mai simplu. Doar dacă se ivesc probleme poţi încerca altceva. Tu cum faci în cazul ăsta?
- Se întâmplă de multe ori să alergi vijelios spre uşă şi, când să apeşi pe clanţă, nu nimereşti. Uite aşa te alegi cu un cucui! Eu aş încerca întâi să deschid uşa cu puterea minţii. Abia dacă nu merge, aş încerca să găsesc o altă modalitate de ieşit din casă. Dar aici e vorba despre viaţă. Care mai e farmecul dacă alegi calea mai uşoară? se hotărăşte Vali, brusc, să intre în discuţie. Vali, care până acum s-a mulţumit să se joace cu linguriţa în cafea şi să pândească distrată masculii care trec pe lângă terasa la care stăm, la bulevard.
- Adevăru-i că uneori e mult mai palpitant să ieşi pe geam, zic eu, imediat ce realizez că intervalul scurt în care discuţia putea fi serioasă se dusese naibii.
- Da, dar mai trist e dacă geamu-i în al nouălea cer, ca să zic aşa.
- Păi eu mă gândeam la geamul unei case. Fără etaj. De asta nu am detaliat. E interpretabil.
- Acu’, depinde cine eşti, ca să alegi calea cea mai uşoară. Dacă eşti Moş Crăciun, de exemplu, nu-ţi mai faci probleme, mustăceşte Vali din nou.
Suntem pe terasa cafenelei de la colţul străzii, peste drum de Librăria Eminescu, şi încerc să găsesc o soluţie pentru situaţia mea de şomer mai mult sau mai puţin calificat. E sâmbătă după-amiază, oraşul s-a răcorit puţin cu o ploaie scurtă şi încep să se vadă din nou trecători. La pas spre Cişmigiu. Vali nu e chiar în apele ei, o enervează un telefon care se lasă aşteptat. De la un tip, desigur. Aşa că vorbeşte în doi peri şi se chinuie să nu se vadă că e nervoasă. Dan e cel mai relaxat dintre noi. Mândra lui e la ţară câteva zile, aşa că îşi poate bea berea fără să fie stresat de telefoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu