Iar m-am împiedicat într-un song şi nu pot scăpa de el. Dar sună atât de plăcut...
19 grade. Mai trebuie doar câteva şi e aproape de temperatura ideală. Stăteam ieri pe o terasă şi ploua. Ploaie de vară, hotărâtă, dar fără furie. Câteva momente de fericire neaşteptată. Da, fericirea e făcută din lucruri simple.

Şi tot nu pot să înţeleg cum reuşesc unii să facă orice treabă de mântuială. Există două zone în oraşul ăsta unde se înghesuie cele-mai-cochete terase: Unirii şi Operei. Şi niciuna (terasă) nu e în stare să te mulţumească până la capăt. Dacă la una aştepţi răbdător să te bage cineva în seamă, fără ca asta să se întâmple mai devreme de 15 minute, la o alta se înfiinţează rapid lângă tine o fătucă ce pare proaspăt coborâtă din MTV (da, mă refer la haine de prost gust şi tone de machiaj), fără meniu, desigur, iar când îl ceri se uită la tine cu o nedumerire cât China. Da, îi spui în gând, când te aşezi la o terasă speri să ai mai multe opţiuni decât bere şi apă plată. Cu un aer princiar, face cale întoarsă şi revine cu un meniu. Eh, da, aşa mai merge, sunt o grămadă de chestii drăguţe prin el... Dar cui să spui ce ai vrea, că demoazela s-a blocat într-o chicoteală cu barmanul. Şi aştepţi, aştepţi... După alte 10 minute îţi prinde privirea, mimează oarece solicitudine şi aterizează lângă tine. Cu acelaşi aer care îţi transmite fără dubii că tu eşti client şi ea e stăpân (nu invers), începe: aia nu avem, nici aia, doar cappuccino cu frişcă, îngheţată nu avem deloc... Îţi învingi pornirea de a te ridica şi a te muta la o altă terasă, ceri una din cele câteva chestii pe care le au şi te resemnezi, cu promisiunea făcută în gând că nu mai calc aici.
Şi data următoare te duci în vecini, unde o iei de la capăt. Dacă meniul ajunge la tine ceva mai prompt, se dovedeşte a fi la fel de bogat pe hârtie şi la fel de limitat în realitate. Totuşi, găseşti o salată de fructe! Dar mai eşti cu cineva şi constaţi că distrata care a luat comanda a înţeles că ai cerut după principiul o bere şi două pahare, adică aduce o salată pentru amândouă. Eh, se mai întâmplă, încerci să fii înţelegător... După o vreme (ai încetat să mai fii atent la ceas), vine şi a doua salată şi cafeaua. Dar apa? Aaaaah, apa! Şi face un sprint până la bar, dar revine la fel de repede, că nu mai ştia de care.
O lecţie pe care trebuie să o înveţi şi să o ţii minte peste tot: plăteşte când îţi aduce comanda, altfel va trebui să invoci un milion de sfinţi ai comerţului până să binevoiască cineva să îţi ia banii şi să poţi pleca.
Şi, uite aşa, te poţi trezi într-o bună zi că stai în mijlocul uneia dintre cele două pieţe, admiri peisajul cochet şi te minunezi cum de e plin la toate mesele. Probabil pe deja celebrul principiu las’ că merge şi aşa...
Dacă protestezi în vreun fel eşti rapid catalogat drept figurant, cârcotaş, mitic (ăsta oricum e un soi de laitmotiv aici), pesedist şi altele la fel de măgulitoare.