Ce animale ciudate suntem... La început, voiam să uit, ca să nu mai simt. Acum, sunt momente când mă tem că o să uit. Nu vreau să uit. Tears in Heaven...
***
Ce iarnă zăludă... Şi nu-mi plac ultimele zile din an. Toţi trepidează, fac bilanţuri, provizii, aleargă de ici-colo. Ăsta e unul dintre momentele când mă închid în carapace şi aştept să treacă.
Iar dacă închid ochii pot simţi o adiere caldă, sunetul valurilor şi dimineţile tăcute.
Cinismul? Poate fi îmblânzit uneori.
Mi-e dor de o plimbare la pas, cu mâinile afundate în buzunare, fără ţintă şi fără asfalt ud sub picioare. Şi de o cafea afară. Cât mai e până la vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu