În sfârşit, s-a făcut linişte în jur. Se aude marea. Mai aproape. Sau mai departe. Undeva, acolo... Şi mă gândesc că poate nu e suficient să crezi în ceva. Cel puţin nu în gesturile fără întoarcere.
Mereu am reuşit să-i privesc în ochi pe cei cărora le vorbeam, fie în cuvinte, fie în gesturi, fie în sentimente. Dar asta aduce uneori cu un soi de luciditate. O luciditate de care mai apoi nu poţi scăpa...
Mereu am reuşit să-i privesc în ochi pe cei cărora le vorbeam, fie în cuvinte, fie în gesturi, fie în sentimente. Dar asta aduce uneori cu un soi de luciditate. O luciditate de care mai apoi nu poţi scăpa...
2 comentarii:
da...apoi ridti s-sjungi a vorbi in ochi. Si asta aduce uneori cu un soi de intimitate, de care sigur nu mai poti scapa...:)
(elucubratie!)
Una frumoasa. :) Dar nu stiu daca e chiar fara de scapare...
Trimiteți un comentariu