Choices

There's nothing wrong with the Blueberry Pie, just people make other choices. You can't blame the Blueberry Pie, it's just... no one wants it.

Voce şi ritm

Descoperiri dintr-o noapte de ianuarie prea lungă. Unele scrieri sunt plăcute şi audio (nu-mi plac audiobook-urile), chiar dacă sunt poezii (nu sunt consumator de poezie). Vocea şi ritmul fac totul. Iar ritmul ţine de limbă...

Te acordaras un dia

Cancion de los amantes

Lhasa

Ce repede uităm... A trecut mai bine de un an.

Mi Vanidad

El Desierto

Close but distant

Inconştient, cred că mereu am tânjit după un suflet care să nu-mi ceară să mă explic, care să nu vrea să îmi ştie trecutul, să mă accepte aşa cum sunt în clipa prezentă. Lânga el şi atât. Să asculte cu mine un song, să ţină companie tăcerii mele, să mă ia de mână şi să mă plimbe pe străzi fără nume, să-mi sărute nedumerirea din mers, să-şi afunde obrazul în mine, să nu mă întrebe de ce, să fie de acord că uneori cuvintele sunt în plus, să creadă că o să mă întorc, fără să mă întrebe când, să îmi mângâie tristeţile şi să aibă răbdare să îmi treacă, să mă lase să îi ating ochii cu un zâmbet care taie mărunt distanţa...
Close but distant.
Dacă mă gândesc bine, niciodată n-am ştiut să sper cu adevărat, cu pasiune, să trasez firul roşu al unui scop clar, bine definit şi să mă ţin de el. Poate de aici rătăcirea, eterna căutare... Şi ştii care e cel mai greu lucru în viaţă? Alegerile. Da, să faci o alegere, oricât de banal sună. Nu despărţirile sunt grele, nu iubirile, nu tristeţile, ci alegerile. Dacă vrei să pedepseşti pe cineva, nu trebuie să faci nimic altceva decât să îi pui la dispoziţie posibilitatea de a lua o decizie alegând. E suficient.

La mulţi ani

Mamei mele, care mereu mă susţine, într-un fel sau altul, chiar dacă nu mereu e de acord cu mine.

Looking Back

Azi mi-ar fi plăcut să-mi beau cafeaua cu ea, faţă în faţă, nu doar la telefon. :)

Dark Eyes

Sin Rumbo

Things

Slalom

(Dintr-un jurnal)

- Mănâncă, roagă-te, iubeşte e o carte pentru corporatistele deprimate.
- Soluţiile de moment sunt cu adevărat soluţii? Cred că nu, dar e greu să repari ce ai dărâmat cu o decizie pripită.
- Ieri, în parlament, pe durata moţiunii, traficul pe net a depăşit un giga. Unii protestau afară, iar cei dinăuntru se uitau la ei pe net. Să tot fie moţiuni din astea. Am mai zis: avem o ţară veselă, nu înţeleg de ce atâta lume tristă...
- Şi mă enervează orgoliile nejustificate, strict declarative.
- Greu va trece iarna asta...
- Şi dacă aş lucra într-un anticariat, ce?
- Nu găsesc muzica potrivită pentru dimineaţa asta.
- Şi nu înţeleg de ce e atât de greu să fii direct, să îi spui omului în faţă ce vrei sau ce crezi. Sau ce nu vrei.
- Gândesc haotic în clipa asta? Mda...

(28 octombrie 2010)
***
Mă gândeam la o oarecare legătură între diverse limbi şi diverse stări. Şi cred că în engleză nu poţi decât să fii grăbit, să bei o cafea pe fugă şi să alergi după un metrou; franceza e prin excelenţă o limbă în care te poţi lăfăi în melancolie; spaniola e mai jucăuşă, dar şi limba în care te poţi revolta, te poţi isteriza, ca mai apoi să dansezi şi să faci dragoste; germana îndeamnă la o disciplină cadenţată, poate cel mult la o toamnă frumos colorată, dar pe un ritm sumbru de Bach; rusa e dramatică şi gravă, îndepărtată, izolată; italiana e ca o femeie cochetă, dar superficială, de care te poţi îndrăgosti, totuşi; portugheza te îndeamnă să leneveşti la umbră, cu privirea departe, tânjind mereu după altceva...

(3 noiembrie 2010)

***
Ce făceam în iernile când nu era internet? Nu prea mai ştiu, uneori e atât de greu să îţi închipui lumea fără lucrurile care acum îţi sunt la îndemână... Cumpăram ziare şi le citem lângă prima cafea, despicam firul în patru şi mestecam idei faţă în faţă, mergeam pe jos până la birou, priveam mai mult în jur, mă amestecam printre lume toată ziua, în căutare de idei, în căutare de oameni, în căutare de vise, credeam în diverse, citeam pe balcon, vara mergeam la ştrand sau fugeam din oraş de vineri seara până duminică dimineaţă, când aterizam direct la lucru, evadam în grădina de acasă din când în când şi tot acasă dormeam dusă, nu cunoşteam încă insomniile, scriam scrisori de mână şi i le trimiteam lui Lore în Portugalia, telefonul nu era încă un rău necesar, zăceam la câte o terasă şi visam la lucruri care îmi păreau imposibile şi pe care acum le am dar nu mai îmi par extraordinare, discuţiile se lungeau până dimineaţa, lângă un vin, dansam, râdeam mai des... Unele s-au pierdut undeva pe drum şi n-aş putea spune de ce. Cred că am uitat să trăim. Mai mult simulăm. Pe internet. Me olvide de vivir...

(29 noiembrie 2010)

***

Un song pentru azi? Greu de ales, vremea asta nesuferită îmi impune ritmul şi starea. Şi nu neapărat una care îmi place.
Opţiuni:

- Il Postino

- Tango

- Samba Triste

- Splendor in the Grass

- La Bamba

Totuşi, mi-e dor de un loc unde nu mă ştie nimeni, să mă plimb cu mâinile în buzunare. Şi aş vrea un film bun. Sau o carte - o poveste. Să zac între perne cu ea şi cu o cafea caldă.

No te preocupes, todo va a terminar bien.

Restanţe (la visare)

Cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât mai puţin visăm cu ochii deschişi. Disciplina distruge acest sentiment. Ajungem să ne controlăm prea mult.

(N.S.- Coregrafia violenţei)

dor

...

cinism
ziduri
m-am săturat de câini
aş vrea să pot dormi

Flowers in December

I will be there

Is there a land
Maybe close to you
Where I can stay
And maybe wait for you?

A stony shore
Is what I have in mind
With a path
Leading to a home close behind

I know I will be there
What about you?

When you've caught a dream
All you wanna say
And make an easy promise
It will always be this way

But if you come
Maybe I won't show how glad I am
But I would feel that promise
You shouldn't give any man

I know I will be there
What about you?

Yo no sé qué me han hecho tus ojos

One More Cup of Coffee

Clasico a ritmo de jazz

Caietul lui José Saramago

Dintre toate lucrurile improbabile din lume, unul din primele locuri îl ocupă ipoteza în care cardinalul Rouco Varela ar citi acest blog. În orie caz, din moment ce Biserica Catolică afirmă în continuare că miracolele există, mă bazez pe ea şi ele ca sub ochii ilustrului, eruditului şi simpaticului cardinal să cadă rândurile care urmează. Avem mult mai multe probleme decât laicismul, considerat de eminenţa sa responsabil pentru nazism şi comunism, şi tocmai despre una dintre ele este vorba aici. Citiţi, domnule cardinal, citiţi. Puneţi-vă spiritul să facă gimnastică.

Dumnezeu ca problemă

Nu mă îndoiesc că această pledoarie, încă din titlu, va avea ca efect miracolul de a pune de acord, măcar de data asta, cei doi înverşunaţi fraţi duşmani numiţi Islamism şi Creştinism, mai ales din perspectiva universală (adică cea catolică) la care primul aspiră şi în care cel de-al doilea, în mod iluzoriu, încă se imaginează. (...)

Aşa începe unul dintre textele adunate în ultima carte a lui Saramago apărută la noi, pe care o recomand.

Hand Me Down

Ritmuri lente

Ziceam la un moment dat...

... când cărţile, dicţionarele, lecturile obligatorii, gândurile şi întrebările fără răspuns devin prea multe şi prea înghesuite în mintea mea (care, la urma urmei, e şi ea un spaţiu limitat), încerc să evadez. Iar când nu am la dispoziţie pentru asta decât infinitul virtual, mă mulţumesc cu el şi, asemeni unui copil plecat să exploreze un loc nou, pornesc hai-hui în căutarea a ceva cu gust de libertate, de pere zemoase sau măcar de depărtare. Şi până la urmă găsesc... câte o poveste prea tristă, de care fug repede (îmi ajung ale mele), câte un vis colorat frumos, câte un song ce-mi gâdilă urechea, câte un om care dansează prin ploaie, câte un oraş pe care visez să îl văd într-o bună zi, câte o carte în care decid să mă închid într-o altă bună zi. Sau câte un om care ştie să râdă chiar şi atunci când cei mai mulţi ar fi porniţi să plângă - un frumos nebun, adică. Şi, când ajung aici, mă opresc. Ţin senzaţia de bine în palmă, iau şi cafeaua, şi cartea, şi nelipsita ţigară imaginară... şi, în lipsa altei perspective, mă aşez pe un pervaz (după deja celebrul model al reclamelor înşelătoare, "imaginea e doar cu titlu de prezentare").

Am încercat şi mai devreme să fac la fel. Într-o oarecare măsură, am reuşit.
ritmuri lente pentru azi, nu reuşesc să îmi impun altele.
Şi singurul efect al unor discuţii e că mă obosesc.
Pe 21 ianuarie, el face 70 de ani... încă unul pe care mi l-aş dori nemuritor...
Gata, back to real life...

Whistle for the Choir

Calea cea mai uşoară

- Mă enervează senzaţia stupidă că sunt la un fel de răscruce. Şi trebuie să aleg: calea comodă sau contra vântului.
- Bineînţeles că o să alegi calea comodă, pare Dan să le ştie pe toate şi de data asta.
- De ce bineînţeles? Niciodată n-am ales calea uşoară.
- La unele jocuri, biliard, snooker sau altele, regula e să alegi prima dată calea cea mai uşoară. În cazul în care nu merge, alegi altceva. Care-i problema dacă aplici şi în viaţă acelaşi lucru? Eu aşa fac.
- La mine nu prea s-a nimerit ca drumul uşor să coincidă cu ce îmi doresc cu adevărat, aşa că... Nu nu nu. Ceva e suspect în ce e mai uşor.
- Uite, să o luăm altfel. Dacă vrei să ieşi dintr-o casă, cel mai bine ar fi să foloseşti uşa prima oară, e cel mai simplu. Doar dacă se ivesc probleme poţi încerca altceva. Tu cum faci în cazul ăsta?
- Se întâmplă de multe ori să alergi vijelios spre uşă şi, când să apeşi pe clanţă, nu nimereşti. Uite aşa te alegi cu un cucui! Eu aş încerca întâi să deschid uşa cu puterea minţii. Abia dacă nu merge, aş încerca să găsesc o altă modalitate de ieşit din casă. Dar aici e vorba despre viaţă. Care mai e farmecul dacă alegi calea mai uşoară? se hotărăşte Vali, brusc, să intre în discuţie. Vali, care până acum s-a mulţumit să se joace cu linguriţa în cafea şi să pândească distrată masculii care trec pe lângă terasa la care stăm, la bulevard.
- Adevăru-i că uneori e mult mai palpitant să ieşi pe geam, zic eu, imediat ce realizez că intervalul scurt în care discuţia putea fi serioasă se dusese naibii.
- Da, dar mai trist e dacă geamu-i în al nouălea cer, ca să zic aşa.
- Păi eu mă gândeam la geamul unei case. Fără etaj. De asta nu am detaliat. E interpretabil.
- Acu’, depinde cine eşti, ca să alegi calea cea mai uşoară. Dacă eşti Moş Crăciun, de exemplu, nu-ţi mai faci probleme, mustăceşte Vali din nou.
Suntem pe terasa cafenelei de la colţul străzii, peste drum de Librăria Eminescu, şi încerc să găsesc o soluţie pentru situaţia mea de şomer mai mult sau mai puţin calificat. E sâmbătă după-amiază, oraşul s-a răcorit puţin cu o ploaie scurtă şi încep să se vadă din nou trecători. La pas spre Cişmigiu. Vali nu e chiar în apele ei, o enervează un telefon care se lasă aşteptat. De la un tip, desigur. Aşa că vorbeşte în doi peri şi se chinuie să nu se vadă că e nervoasă. Dan e cel mai relaxat dintre noi. Mândra lui e la ţară câteva zile, aşa că îşi poate bea berea fără să fie stresat de telefoane.

Golden Eyes

Monte Cara

Compensări

Song of the day: Rivers of Babylon. Pentru că unele zile sunt fade, iar lumina asta de iarnă e deprimantă şi trebuie compensat cu ceva. Ştia Ciuleandra ce ştia când îmi scria: Sper că ai petrecut... şi că acum nu eşti dezolată de absenţa soarelului şi de frigul de-afară (deşi ştiu că eşti). Dar pe songul ăla se poate dansa. Şi te duce cu gândul la vară. Ce dacă e vechi?

De diseară o să am iar timp de citit, gata cu tmplri. Pe noptieră: Caietul.

To do: să caut nişte songuri noi, să ignor oamenii care văd lumea doar alb-negru, să reiau scrisul, să fac plăcintă, să iau un calendar nou (asta nu e musai, ar fi interesant fără), să stau o zi departe de calculator (poate mâine), să beau o cafea in town.

Imaginaţie

Cadou. Virtual.
Mai multe modele aici.

Cold Cold Heart

But Now I'm Back

Canadian Rose

Ecouri

- mi-am luat porţia de munte pe iarna asta
- calendarul meu de pe birou a rămas la decembrie 2010...
- în noaptea aia am reuşit să-mi păstrez propria tradiţie: fără mesaje, fără floricele de porumb, doar un telefon
- şi alţii şi-au păstrat tradiţiile, serviciile proaste din Buşteni, de exemplu; turismul românesc, per ansamblu
- visez tot la o vară departe
- un song pentru azi; pentru că pare potrivit cu zăpada asta frumoasă şi nesuferită în acelaşi timp, pentru că mi-era dor de el şi pentru că...
- şi mi-am pus o dorinţă şi jumătate, deşi nu prea mă pricep la asta
- şi păstrez într-un colţ al minţii cafeaua de acum două dimineţi, cu soarele în geam şi picioarele pe calorifer...
- ... iar acum înapoi la lumea aşa-zis civilizată, la prizonieratul consimţit în faţa computerului şi la virtualul care, deşi e oarecum infinit, îmi pare tot mai mic