Frunzăream zilele trecute cărţile din bibliotecă şi am dat peste una pe care habar n-am când, de unde şi de ce am cumpărat-o. Prima pornire a fost să scap de ea. Mai apoi am răsfoit-o şi am găsit două rânduri interesante. Am insistat şi am mai răsfoit un pic, iar acum am de gând să o citesc. Concluzia ar fi un soi de nu te pripi.
Nu se ştie însă nimic de secretele împărtăşite, de scrisorile rupte, de telefoanele clandestine, de alintări, injurii, infamii domestice, icnete răguşite de plăcere, lacrimi sincere, dezmierdări şoptite, astfel apar milioane de breşe în zidul social. Adevăratele memorii sînt cele nescrise. - cât adevăr...
Încă nu reuşesc să diger toată superficialitatea în aprecierea unui show (politic) altfel ieftin. Să cazi pe spate doar pentru că întrezăreşti un pic de inteligenţă şi prezenţă de spirit şi să iei asta drept geniu politic. Sigur, depinde ce referinţe îţi iei. În cazul ăsta, probabil că sunt unele foarte joase.
Şi în continuare mi-e dor să ies de aici. Dar nu în acelaşi spaţiu mioritic, ci în afara lui. Să văd oameni care îşi pregătesc jardinierele, grădinile, peticul de iarbă din faţa casei sau de pe balcon, asfalt fără gropi şi fără mizerii şi fără câini, trotuare fără maşini şi fără pietoni nevoiţi să o ia pe carosabil, străzi fără claxoane nervoase şi fără şoferi isterici, un oraş fără eterne tranşee sub forma unor şantiere din care nici măcar nu iese ceva, cafenele prin faţa cărora poţi trece fără să te agaţe agresiv vreo fătucă plătită să tragă oamenii înăuntru... şamd, şamd, şamd. Vorba lui JM: Ah, miroase a primăvară! Au reînceput grătarele din faţa blocului. Iar de sub zăpadă au ieşit primele gunoaie! Micule Paris, 'te-n morţii mă-tii!
Nu, n-am un puseu de pesimism, ştiu că există o parte plină în paharul ăla, doar că mi-o doresc mai mare. Partea aia. Cel puţin în clipa asta.
Şi, dacă tot e o cafenea retro şi dacă tot trebuie compensat accesul de iarnă din dimineaţa asta:
Mi-a plăcut ce zicea cineva la comentariile de la video: I love how these old songs weren't afraid of long instrumental prologues! They took their time. No hurry, no worry. Chiar aşa.
