Visul celtului

Vara trecută, plaja din 2 Mai, soare, sunetul valurilor şi o carte: Visul celtului, Mario Vargas Llosa. Am văzut că mulţi care scriu despre diverse cărţi folosesc expresia am citit-o pe nerăsuflate. Mie mi se întâmplă tot mai rar în ultima vreme să găsesc o astfel de carte, dar Visul celtului a fost una dintre acele puţine dăţi în care chiar pot spune asta.

Nu e niciun secret că Llosa e scriitorul meu preferat. Mi-e greu să fac un top trei, dar în continuare cred că el ocupă locul întâi, aşa că era puţin probabil să mă dezamăgească. Totuşi, am auzit cel puţin un om care spunea că romanul acesta l-a plictisit teribil. Probabil că e doar o chestiune de gusturi. Mie îmi plac mult cărţile care spun ceva şi cele în spatele cărora e o documentare laborioasă. Sunt şi cărţi despre nimic care îmi plac, dar trebuie să aibă un stil şi un ton al naibii de bun, să compenseze.

În Visul celtului e mai mult decât vizibilă pasiunea lui Llosa pentru istorie. De altfel, a existat o vreme în care el a oscilat între a deveni istoric sau scriitor. Unii spun că a învins scriitorul, dar, dacă mă uit atent la ce a scris, eu aş spune că a reuşit să le îmbine frumos pe amândouă.

În stilul deja cunoscut, Llosa urmăreşte pe două planuri narative povestea unui personaj real foarte controversat: Roger Casement. Viaţa acestuia ne poartă în trei zone ale lumii – Congo, Amazonia şi Irlanda -, care şi dau numele celor trei părţi ale cărţii. Pentru a scrie acest roman, Llosa nu s-a dezminţit şi s-a documentat la faţa locului în locurile amintite. Subiectul nu este unul nou – cruzimea şi lăcomia coloniştilor europeni -, dar cartea impresionează, cum spuneam, prin documentarea extraordinară şi prin talentul lui Llosa de a relata lucrurile în aşa fel încât să treacă de graniţa arhivelor şi să te ducă în lumea poveştii. Iar personajul principal este construit minuţios şi dezvăluit treptat, în aşa fel încât personalitatea lui intrigantă chiar te ţine lângă carte şi nu îţi vine să o laşi din mână. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie, nu ştiu alţii cum sunt...

Un interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, cel care a tradus Visul celtului.