Verano Porteño

These are the days

N-am mai reuşit să mă strecor prea mult pe aici. Poate că e lipsa de timp, poate că e şi fuga de faptul că aici mereu am fost tentată să îmi răsfir pe jos tristeţile. Şi nu întotdeauna e bine. 

Vara asta a venit un pic brusc, dar nu îndrăznesc să mă plâng, pentru că la polul opus e iarna, frigul, umezeala şi toate celelalte. Şi mi-e teamă să nu supăr cine ştie ce zei ai anotimpurilor şi să îmi răpească din nou zilele astea, aşa toride cum sunt... 

Când te laşi furat prea mult de cotidian, începi să simţi balastul care se adună peste tine şi se adună, şi se adună... Ideal e să găseşti un echilibru, să mai laşi din balastul ăla pe drum. Asta încerc acum. Revenirea la povestea dintre paginile unei cărţi, la scris, la orice poate însemna să te rupi de "cu picioarele pe pământ". La tentaţii. Deşi astea pot fi obositoare. Şi la muzici. Da. Eu aş pune muzica printre primele-nu-ştiu-câte cele mai importante lucruri "inventate" de om. 

să fii atât de aproape, dar să nu reuşeşti să faci ultimul pas

mi-am testat toleranţa la diverse din jur; stau bine, prea bine, ar trebui să schimb ceva

l-am descoperit pe Le Clézio

bucuria jocului e diminuată de reguli; dar un joc fără reguli probabil că se numeşte altfel; cum? 

iunie înseamnă lavandă, cireşe, vişine, tei, primele adieri sărate dinspre mare, albastru pal, gladiole, amintirea vacanţelor de cândva, cărţile adunate stivă, mirosul de petunii seara, iarba abia cosită şi mirosul ei crud, trompeta, glume la care zâmbeşti înainte de a fi rostite, bucuria verii care se întinde înainte ca un drum printre lanuri cu grâu şi maci, evadare, joc al seducţiei, cafele mai slabe, îngheţată de vanilie cu vişine, jazz-ul la terasă, plimbări printre ruinele Bucureştilor

Songul pentru zilele astea:

Şi mici evadări din imediat. 

Burnt by the sun

Jurnal (?)

Cum ar arăta o filă de jurnal clasic

- M-am trezit de la 5, din cauza zecilor de câini care latră pe afară. Ar trebui să schimbe denumirea din Bucureşti în Oraşul câinilor. 

- La rezultatele alegerilor refuz să mă gândesc, cel puţin o vreme. Cu atât mai mult cu cât exact cei care ziceau că ND se vrea un soi de mesia şi-au reluat discursul despre Băsescu, salvatorul naţiunii. Dacă ND ar fi fost pedelist, pariez că ne-am fi plictisit, n-am mai fi avut parte de multe dintre discuţiile politice din ultima vreme. Şi ce ne-am face noi fără discuţii? Ar trebui să ne apucăm să şi facem ceva, probabil. Iar pentru unii asta ar fi trist, foarte trist.

- Azi o să încep să adun de pe net aberaţiile de tot felul care s-au spus în ultima lună.

- Mai am un pic şi termin cartea despre Buenos Aires. Încă nu mi-e clar de ce, dar regăsesc la argentinienii descrişi de autoare multe dintre trăsăturile românilor. Ca naţie. O să încerc să exemplific în momentul când o să scriu despre carte. 

- Să faci deosebirea între din şi dintre pare greu. Pentru foarte mulţi.

- Aş zice că aştept un răspuns, dar nu ştiu dacă mai trebuie să îl aştept.

- Să fii înconjurat de limite şi să nu le percepi. E şi ăsta un soi de record.

- Aş vrea să pot dormi vreo două zile. Şi să uit de grijile de acasă, de grijile mele, de grijile altora. Şi să ies un pic de aici aş vrea, la naiba... Am ajuns la o limită şi mi-e tot mai greu să o ignor. 

- Trebuie să mă apuc de corectură. 

- Oraşul miroase a tei. Şi a indiferenţă.

Un film care trebuie văzut

S-a încheiat campania electorală, prima care mi-a atras atenţia, după foarte mulţi ani. Deja am spus de ce. Mai aduc aici un singur articol pe tema asta: ... despre realitate. La stânga şi la dreapta. Şi despre Nicuşor Dan.

Şi recomand tuturor un film. Lăsaţi la o parte prejudecăţi şi ipocrizii. O oră, doar atât: Bogota change.

Iar duminică faceţi ce scrie în poză.

Despre şopârle şi alte nedumeriri cu privire la fenomenul Nicuşor Dan

În ultimele zile, am văzut că pe internet s-au intensificat atacurile mai mult sau mai puţin subtile la adresa lui Nicuşor Dan şi a celor care îl susţin. Şi, pentru că mi-ar părea rău ca munca celor care s-au înhămat la a-l susţine necondiţionat pe acest om să se ducă naibii doar pentru că unii sunt cârcotaşi sau rău intenţionaţi şi nu pentru că s-ar fi dus vreo dezbatere adevărată, în care cel mai bun a câştigat, am simţit nevoia să pun pe hârtie câteva rânduri.

• Unii spun că e trendy să afirmi că votezi cu Nicuşor Dan, pentru că i s-au alăturat diverse nume cunoscute. Nu e vorba despre a fi sau nu trendy, e vorba despre garanţiile morale pe care acele nume cunoscute le reprezintă. Pur şi simplu.
• Căutătorii de nod în papură au preluat din zbor ideea lansată de pedelişti (dacă nu mă înşel): Nicuşor Dan are în program idei de stânga. Trec peste faptul că pedeleul are rădăcini de stânga şi oameni cu mentalităţi la fel şi o să detaliez un pic. Programul lui Nicuşor Dan nu e perfect, la fel cum nu este campania lui. În acel program se regăsesc unele idei insuficient detaliate şi explicate, care nu sunt de stânga, dar poate că nu ţin în totalitate de primăria capitalei. Asta nu înseamnă că sunt idei bătute în cuie, care, în caz că va ieşi primar, vor fi aplicate exact aşa. Sunt doar propuneri. În esenţă, însă, sunt idei utile, idei care vin să acopere diverse goluri pe care le-a creat în timp sistemul nostru politic, pe de o parte, şi administraţia publică, pe de alta. Dar, de aici şi până la a spune că Nicuşor Dan e de stânga pentru că vorbeşte despre locuinţe sociale sau despre ajutor locativ pentru studenţi, de exemplu, e cale lungă. În prezent, toate primăriile din oraşele de la noi (dacă e să vorbim doar despre România) practică un sistem de genul acesta şi nu am auzit încă să sară nimeni în sus că ne-ar fi invadat stânga din cauza asta. Problema e alta şi a fost subliniată de către Nicuşor Dan: respectivele locuinţe sociale şi ajutoare din acel segment se acordă pe criterii clientelare. Mai citeam azi un articol al unui domn de la Deutsche Welle, care observa, prost argumentat, că programul lui Nicuşor Dan ar fi „socialist-autoritar”. Printre altele, înfiera ideea exproprierii celor care degradează clădirile istorice. Din câte ştiu, în teorie, astfel de lucruri sunt sancţionate şi acum de legile româneşti (adoptate sub legislaturi de dreapta). Şi spun în teorie pentru că ele nu se aplică. Dar există, nu le-a inventat Nicuşor Dan. În plus, sancţionarea celor care nu au grijă de clădirile istorice şi de patrimoniu se face inclusiv în Germania. Încă o dată spun, nu am inventat noi roata. Cât despre necesitatea de a face un pic de ordine prin mafia din pieţe... nu ţine deloc de stânga sau de dreapta, ci doar de aplicarea legii. Iar dacă e să vorbim cu adevărat despre socialism-autoritar aş propune să lăsăm la o parte ipocrizia şi să observăm că nu în România o să-l găsim azi.
• Am văzut că diverse persoane încearcă să împingă în faţă ideea că Nicuşor Dan ar fi privit de către unii ca pe un fel de profet, că susţinătorii lui ar forma un soi de sectă şi că, de fapt, ar trebui să lăsăm lucrurile să se regleze de la sine; adică, să aşeptăm să vină Sfântul Duh să facă ordine în politica de pe malul Dâmboviţei. Să-mi fie cu iertare, dar miracolele de genul acesta ţin de alt domeniu, nu de politică. Şi nu doar la noi, ci oriunde în lume. Dacă te-ai săturat de hoţii şi de grobianism şi îţi doreşti normalitate, nu înseamnă nici că eşti naiv, nici sectant, nici doritor să fii trendy. Înseamnă doar că ai atins o limită şi simţi nevoia să o spui. Prin vot, de data asta.
• În ultima săptămână, am auzit voci care s-au plâns că se ciocnesc tot mai des de „oamenii lui Nicuşor Dan”, de articole despre el, de filmuleţe cu el, de mailuri cu programul lui, de fluturaşi cu programul lui şamd. S-au simţit agresaţi, cumva. Şi mă întreb şi eu ca prostul... cum de oamenii ăştia nu s-au simţit agresaţi de atâţia ani de toţi politicienii care au ajuns să conducă Bucureştiul spre haosul de azi. Nu s-au simţit agresaţi de banii cheltuiţi fără rost şi fără să se vadă pe ce, de nesimţirea lor, de minciunile care le-au fost servite la fiecare patru ani, de afişele şi bannerele cu mutrele lor, care urâţesc şi mai mult oraşul ăsta (dacă aşa ceva e posibil), de corturile lor de campanie puse ostentativ pe mijlocul trotuarelor sau pe spaţii verzi... Campania lui Nicuşor Dan e făcută în exclusivitate cu voluntari. Oameni care probabil că mai fac greşeli, pentru că învaţă din mers şi pentru că nu şi-au făcut ucenicia sub fustele vreunui partid. Oameni care sunt dispuşi să dea tot, fără să ceară nimic. Vor doar să fie lăsaţi să spună în mod civilizat (prin vot, adică) „vrem altceva”. Sigur, un pliant, un program, nişte idei nu par la fel de practice şi de ne-agresive ca micii, berea, şepcile, pixurile, detergenţii, cozonacii şi banii. Dar poate că ar fi timpul să ne obişnuim cu asta.
• Am mai văzut o categorie de persoane: cea care se apucă să despice în paişpe programul lui Nicuşor Dan şi să îl demonteze. Cele mai multe sunt încercări penibile, dar nu asta contează, e dreptul lor să analizeze ce li se propune. Întrebarea mea e de ce nu fac la fel cu programul lui Oprescu sau al lui Prigoană. Şi apoi să încerce o analiză comparată. Chiar nu am văzut pe nimeni să facă asta.

Mă opresc aici, deşi ar mai fi destule de spus, în ultimele zile, am văzut că au ieşit la suprafaţă multe complexe şi frustrări. La urma urmei, au şi campaniile electorale meritele lor. Celor care au tendinţa să se lase influenţaţi de tot felul de şopârle o să le mai spun doar atât: mulţi ani am zis că nu mergem la vot pentru că nu avem alternativă. Acum, ea există. Şi, dacă Nicuşor Dan nu va câştiga, lumea nu se va sfârşi. Dar va fi mai justificată ca niciodată vorba aia cu avem primarul pe care-l merităm.

Însemnări (pur şi simplu)

Mi se întâmplă tot mai des să simt nevoia de repere. Nevoia de lucruri simple, cu care am crescut. Oraşul distruge tot, depersonalizează, te goleşte de orice înseamnă senzaţie, aromă, nuanţă, moment. Probabil că ar trebui să încep să caut alte repere. De aici. În fond, fiecare loc le are pe ale lui.

Până la urmă, fuga de rutină devine rutină în sine.

Dacă ieri la Bookfest m-am întâlnit (şi) neprogramat cu diverşi oameni, ne-am bucurat, ne-am salutat, ne-am vorbit... se poate spune că în Bucureşti încep să fiu acasă?

Există (câţiva) oameni de ale căror păreri îmi pasă. Oameni la care ţin. Într-un fel sau altul. Acum aştept un soi de părere din asta şi în aşteptare m-am făcut mică-mică, deşi nu se vede.

Cartea despre Buenos Aires e foarte bine şi frumos scrisă. Mi-era teamă să nu fie o ratare. Nu e. În sfârşit, am unde să mă pierd o vreme... 

Am luat doar trei cărţi de la Bookfest, deşi plecasem în minte cu o listă lungă. Cumva, când le-am răsfoit, unele nu m-au mai convins. Per ansamblu, târgul ăsta mi-a părut trist, uşor superficial, cu o atmosferă ciudată, o atmosferă post-ceva, mi-e lene să explic. Dar am avut momentul meu frumos acolo, preţ de o ţigară.

Mă întreba cineva mai ieri ce mă mână în lupta asta pentru primăria capitalei. Am fost tentată să explic, să intru în detalii, să-mi aştern pe jos sinceritatea. Dar am făcut o fandare. Uneori, simt că am obosit să vorbesc despre idei, credinţe (altele decât religioase) şi gesturi necondiţionate.

Pentru soarele de azi: