reflexe

M-am oprit ieri în faţa vitrinei cu vechituri şi n-am ştiut ce să aleg. Nici nu voiam să aleg, mi-am dat seama apoi. Era doar un reflex, obişnuinţa. Ideea că trebuia să mă opresc acolo şi să mă uit să intru în lumea aia să uit de azi să uit de acum. Nu prea am reuşit. Un nod rămâne un nod şi atât. Dar trebuie să crezi în fumul de ţigară, în formele lui efemere, în schimbarea continuă, în dragostea care nu stă pe loc. Despre asta e vorba, nu? Iar din fum nu poţi să faci nod. Wong Kar-wai e maestru. Şi Cristoffer Boe. 

da, chiar mi-a plăcut 

noduri, cărţi, carpe diem

Lots of villages in the UK have turned red telephone boxes into mini libraries, just take a book and leave one behind. Nu-i aşa că sună foarte bine? Tare mi-ar plăcea să văd ideea asta aplicată şi la noi. 

Am mai găsit un loc unde m-aş muta. Şi nici măcar nu căutam aşa ceva, doar că mi-a ieşit în cale... Un locşor cu multe cărţi, departe de lumea dezlănţuită. Şi Ciuleandra mea cred că s-ar îndrăgosti de locul ăsta, deşi ştiu că acum trece printr-o perioadă foarte grea... 


noduri, lumină de august, muzici furişate, nu privi în urmă, Carpentier din nou, cafele târzii, parfum de măr, carpe diem, quam minimum credula postero, şşşşşşt, cuvântul plecare înseamnă dor, rescrieri, verde, poate că am exagerat, pian şi trompetă, stop

Downtown Train

Tuşe

Aşa evoluează intimitatea. La început, cineva oferă cea mai bună imagine despre sine, produsul final strălucitor, înfrumuseţat prin exagerări, falsuri şi umor. Apoi sînt cerute mai multe detalii, iar acela zugrăveşte un al doilea portret, apoi un al treilea - nu după mult timp, cele mai frumoase tuşe dispar, iar secretul este în sfîrşit dezvăluit. Planurile imaginii se amestecă şi ne dau de gol şi, cu toate că zugrăvim în continuare, tabloul nu mai e credibil. 
(F. S. Fitzgerald, Cei frumoşi şi blestemaţi)*

**

mă irită diverse zilele astea, dar încerc să nu ripostez
m-am blocat spre un final


*traducerea lasă de dorit

Rolando Villazon - Je Crois Entendre Encore

Jumătăţi de idei

Ca în fiecare an, aştept să treacă de 15 august, să scăpăm de agresivitatea verii. E obositoare atâta arşiţă şi mă simt ca un prizonier al ei. La fel cum mă simţeam deja captivă în iţele discuţiilor isterice pe marginea politicului. Dar de alea am reuşit să scap. 

L-am redescoperit pe F. Scott Fitzgerald. Reconfortant. Nu ştiu de ce l-am ocolit o vreme atât de lungă. Face nişte observaţii foarte bune şi exact pe tonul care îmi place. Totuşi, J cred că are dreptate, ar trebui să citesc mai mult originalele, pentru că traducerile de la noi sunt tot mai proaste. Cu mici excepţii. 


Şi mă gândeam zilele trecute la literatura noastră. Încă e prea... gravă, prea apăsătoare, sumbră, nu reuşim să ne desprindem, să ne detaşăm. 


Unele zile aleargă pe lângă mine, nu apuc să le prind, să păstrez ceva din ele, doar le văd peste umăr, când nu mai sunt ale mele, rămăşiţe de întâmplări, de gânduri, de senzaţii. E frustrant. Uneori. 


Zilele trecute, am găsit o poveste frumoasă. Şi un interviu cu Vişniec. 

nopţi calde gin discuţii aprinse jumătăţi de idei mojito prietenii mâine (?) zaruri jazz la mogoşoaia dimineţi lungi respiraţii ţinute carusel stop

mă bucur pe furiş
notez să nu uit. azi
ce voiam să spun? păi...
jumătăţile pot exista şi singure? sigur că da, prea ne-am îndrăgostit de ideea de întreg