Ca în fiecare an, aştept să treacă de 15 august, să scăpăm de agresivitatea verii. E obositoare atâta arşiţă şi mă simt ca un prizonier al ei. La fel cum mă simţeam deja captivă în iţele discuţiilor isterice pe marginea politicului. Dar de alea am reuşit să scap.
L-am redescoperit pe F. Scott Fitzgerald. Reconfortant. Nu ştiu de ce l-am ocolit o vreme atât de lungă. Face nişte observaţii foarte bune şi exact pe tonul care îmi place. Totuşi, J cred că are dreptate, ar trebui să citesc mai mult originalele, pentru că traducerile de la noi sunt tot mai proaste. Cu mici excepţii.
Şi mă gândeam zilele trecute la literatura noastră. Încă e prea... gravă, prea apăsătoare, sumbră, nu reuşim să ne desprindem, să ne detaşăm.
Unele zile aleargă pe lângă mine, nu apuc să le prind, să păstrez ceva din ele, doar le văd peste umăr, când nu mai sunt ale mele, rămăşiţe de întâmplări, de gânduri, de senzaţii. E frustrant. Uneori.
Zilele trecute, am găsit o poveste frumoasă. Şi un interviu cu Vişniec.
nopţi calde gin discuţii aprinse jumătăţi de idei mojito prietenii mâine (?) zaruri jazz la mogoşoaia dimineţi lungi respiraţii ţinute carusel stop
mă bucur pe furiş
notez să nu uit. azi
ce voiam să spun? păi...
jumătăţile pot exista şi singure? sigur că da, prea ne-am îndrăgostit de ideea de întreg
2 comentarii:
da, traducerile romanesti cam lasa de dorit. ar trebui sa incerci o carte si in alta limba.
Nu e vorba despre încercat, am citit destule în engleză. Doar că mie îmi place limba română, chiar îmi place. Cu condiţia să fie stăpânită bine, să ştii ce să faci cu ea. :)
Trimiteți un comentariu