Da, în sfârşit, am reuşit să văd Reconstruction... După ce se termină, ai nevoie de o pauză. Simţi nevoia să iei o ţigară şi să ieşi cu ea pe balcon, să simţi oraşul, să te detaşezi un pic urmărind luminile... Să tragi cu sete din ea, fără să te poţi hotărî dacă e bine că nu eşti în locul personajelor sau dacă îţi pare rău că nu ai şi tu parte de aşa ceva. Sau... există şi a treia variantă, regreţi că a existat un moment în care ai făcut aceeaşi greşeală: ai ezitat. Şi ai pierdut. Şi nu se mai repetă.
Mi-a plăcut. Există puţine filme care îmi plac. Nu sunt chiar un consumator de film, în sensul că rar găsesc ceva pe gustul meu. Ca şi atunci când vine vorba de cărţi, mă atrag poveştile despre oameni, despre chimia ciudată căreia îi zicem dragoste. Cu toate nuanţele ei... Iar ideea filmului e excelentă. Într-adevăr, orice alegere faci are urmări, nimic nu mai e la fel, totul se mişcă simultan în n direcţii. Oricât de insignifiantă ţi-ar părea alegerea pe care o faci, urmările sunt ca o umbră.
Primul lucru care mi-a venit în minte au fost câteva rânduri de... cândva: E un joc (...): să stăm o noapte unul lângă altul, în pat, fără să ne atingem, treji, cu ochii închişi şi să ascultăm aceeaşi muzică. Ai încredere că nu adorm? Ai încredere în tine să poţi să nu adormi? Simţi nevoia să zici ceva? Simţi nevoia să te mişti (să dai de înţeles că încă eşti trează)? Ai încredere în mine că am încredere în tine? Atunci joacă-te cu imaginaţia. Cu siguranţă o să ne întâlnim într-unul din „visuri”.Al doilea a fost Vem Vet… Songul de la care a pornit toată frumoasa nebunie şi care se pliază perfect pe filmul ăsta.
Şi fiecare dintre astea două duce în acelaşi loc.
Uitasem… mi-a plăcut tipa. O frumuseţe relaxantă, liniştitoare, cu voce senzuală. Nu o vampă. Vampele sunt obositoare, te agresează vizual. Ca şi femeile care vorbesc excesiv şi teatral. Efectul poate fi foarte asemănător.

Îmi fugise somnul. Acum parcă se întoarce încet…
Adevăru-i că merită să te laşi dus de val măcar o dată. Să ai parte de senzaţiile alea, care nu se compară cu nimic. E păcat să trăieşti şi să nu le ştii, e ca şi cum ai trăi degeaba. E drept că te urmăresc o vreme, dar cu siguranţă nu regreţi nimic.
Mda…
Dacă aş reuşi să îmi păcălesc organismul să doarmă mâine până pe la prânz... Dar ştiu că n-o să reuşesc.
Abia aştept să vină vara, să stau cu geamurile deschise, să mă mut în camera cu balconul, să iau măsuţa aia cu scaune din... nu răchită, am un lapsus... să pot bea prima cafea la aer, să pun salteaua pe jos... Of, greu trec lunile astea hibernale!