Mă irită tot circul care se face cu 8 martie. Nicăieri nu mai găseşti un restaurant sau orice alt fel de local liber în weekendul care vine. Toate sunt ocupate de cretinii care au nevoie de o zi fixă ca să se simtă bine. Fericire programată... Ăştia sunt genul care ar fi în stare să-şi programeze până şi orgasmul: sâmbătă, la ora cutare! Nu mai devreme, nu mai târziu, că p’ormă au alte treburi. Retardaţi.
Mda, nu sunt în cele mai bune toane. Iar mă simt ca un prizonier aici şi m-am săturat de înapoiaţii pentru care lucrez. Şi nu am cu cine să vorbesc deschis. Trebuie să fac ceva, să scap de toate astea, îmi trebuie o idee...
Am intrat iar într-o buclă de rutină şi asta mă enervează. Dar la fel de bine asta m-ar putea mobiliza. De obicei, în momente de genul ăsta reuşesc să mă pun în mişcare. Atunci când simţi că o iei razna dacă mai păşeşti mult pe marginea aceluiaşi cerc şi când te trezeşti singur, pentru că nimeni nu e dispus să te asculte.
Cred că, în sfârşit, o să fac pe plac unora şi o să stau o vreme pe margine, în colţul meu.
Mi-e dor să văd cum drumul e înghiţit de maşină, spre seară, cu muzică în surdină, fără să fie nevoie să fac conversaţie...