Mă tot uit pe un forum local şi nu reuşesc să îmi înving reţinerile de a socializa cu cei de acolo. Atâta încrâncenare rar mi-a fost dat să văd. Fără să facă eforturi, cei câţiva care mai scriu reuşesc să vadă doar negru în faţa ochilor când vine vorba de administraţia locală, respectiv primar. Iar altceva nu prea vorbesc… Doar alb sau negru, cale de mijloc ei nu cunosc. Parcă ar fi fost şcoliţi de CTP, doar ăla e mereu supărat pe viaţă.
În ultima vreme am bântuit destul de mult şi, încet-încet, încep să percep altfel dimensiunile oraşului şi ale lumii de aici. Departe de a-mi plăcea, doar observ câte ceva. Poate n-ar strica, totuşi, să încep blogul ĂLA.
Iar încăpăţânarea şefilor mei de a nu depăşi tonul proletar al ziarului mă irită. E uşor să critici fără să încerci să înţelegi cum funcţionează unele lucruri, dar e inutil şi nerealist. Ieri le-am mai făcut o propunere, să vedem ce iese…

Sunt foarte în urmă cu somnul...
Aseară: colegi, ieşire din oraş, o crâşmă imensă, o vioară care scârţâia mult prea zgomotos, discuţii sterile, plictis, prea multă mâncare, oarece alcool... atmosferă de pensionari. Repede nu mai marşez la din astea. Şi iar mă întreb: cum pot fi unii convinşi că locul în care trăiesc e cel mai bun şi că ce fac ei e ideal, fără să aibă termene de comparaţie? Să fii înconjurat de limite şi să nu le percepi... e şi ăsta un soi de record.

Vreau o zi doar pentru mine... Poate mâine.