Linişte

Mă gândeam... când se adună prea multe probleme, cum e la mine acum, e bine să le aranjezi sub forma unor insule. Mental. În fiecare insulă pui câte o problemă. Din când în când, dai o tură prin insule, îţi faci o idee sau rezolvi câte ceva, după care ieşi şi uiţi cu totul de asta. Şi trăieşti, pur şi simplu, fără să mai ţii seama de ele. Apoi iar revii şi tot aşa. Cu timpul, insulele alea ar trebui să dispară. Ca probleme, adică. Nu ştiu dacă se înţelege ce vreau să spun, dar aşa cred că eviţi să te urci pe pereţi. Sau să faci ulcer pe bază de nervi. Da, nu glumesc!
Mă cam învârt în cerc şi nu văd încă o soluţie. Dar cine m-a pus să renunţ? Nimeni. M-am încăpăţânat şi atât. Poate trebuia să încerc altfel. Bine, e la fel de adevarat că ajunsesem într-un moment de cruntă plafonare. Plus că entuziasmul şi idealismul de cândva dispăruseră de ceva vreme. Trebuia să fac un pas în vreo direcţie, să schimb ceva. Ca de obicei, am ales varianta radicală. Nu reuşesc să învăţ căile de mijloc, mereu aleg fie albă, fie neagră, fie dreapta, fie stânga.

Totuşi, am o oarecare încordare. Firească, dacă mă gândesc bine, pentru că unele decizii, chiar conştient luate, sunt greu de purtat.

M-a iritat vântul... Ridică în aer tot praful de pe străzi. Cred că mi-a intrat praf şi-n suflet. Acum plouă. Oarecum mocăneşte. Merge cu muzica lentă şi cafeaua caldă. Îmi place că am geamul imediat lângă mine şi la adăpostul lui încerc să-mi fac ordine în gânduri. Pândesc ploaia şi mă străduiesc să îmi strunesc imaginaţia. Pentru că îţi dă târcoale...

Gata, am muzică. Jazz-ul e bun ca fundal când lucrezi. E relaxant, ca senzaţia aceea pe care ţi-o dă cineva care ştii că e prin apropiere şi asta e suficient ca să te simţi bine. Nu te bate la cap, nu te irită, pur şi simplu e acolo şi din când în când te alintă. E reconfortant.