Pe ce se mai duc banii publici

Fac o pauză în mai mult sau mai puţin anostele treburi care m-au ţinut ocupată până acum, pentru că, în urmă cu doar câteva minute, mi-a sărit în ochi un titlu de pe Hotnews: Primăria Capitalei va cheltui aproape 100.000 de lei pe broşuri şi CD-uri cu raportul de activitate pe 2008. Şi mă întreb de ce nu face nimeni un ghid al imbecilităţilor din administraţia noastră publică? Poate pentru că ar ieşi mai stufos decât noul DOOM? Poate pentru că ţi-ar trebui măcar o jumătate de viaţă să îl termini? Nu ştiu, dar eu zic că e o idee bună.

Ultima dată când am văzut un astfel de raport a fost anul trecut, la Primăria din Timişoara. Raport pe care, desigur, nu l-a citit nimeni, cu excepţia adversarilor politici ai primarului, care încercau să găsească vreun detaliu bun de exploatat într-o potenţială campanie electorală. Cu alte cuvinte, bani aruncaţi pe geam.

La fel de inutil se cheltuie banii pe multe altele. Din aceeaşi serie a maculaturii care umple birourile şi apoi ajunge la gunoi, îmi amintesc de nişte tomuri groase în care erau adunate toate hotărârile de consiliu local (ale aceluiaşi oraş, deşi se practică peste tot) şi care zăceau prăfuite ba pe câte un hol, ba pe sub un dulap de la biroul de presă... Pentru că nu le vroia nimeni şi pentru că nu foloseau nimănui. La urma urmei, există arhive, de ce să mai dai bani vreunei edituri ciudate ca să tipărească nişte cărţoaie pe care apoi le arunci? M-am pricopsit şi eu cu vreo două volume, pe care le-am aruncat într-un fund de dulap din redacţie, unde au stat până or fi luat calea unui container de gunoi. Dar stiva din primărie cred că mai e şi acum acolo... Şi nu pot uita mândria cu care această măreaţă realizare era prezentată într-o conferinţă de presă sau ca argument în vreo discuţie cretină din vreo şedinţă a consiliului local.

În compensare, fiecare primar se duce să planteze câte un pom în timpul sau înaintea campaniei electorale. Şi nu oricum, ci cu cohorta de ziarişti după el, doar-doar l-o vedea şi pe el la televizor sau prin ziare vreun dumnezeu al ecologiştilor, că pe cel al alegătorilor e tot mai greu să-l impresioneze, ca dovadă prezenţa mică la urne.

Sigur, se vor grăbi unii să vocifereze că nu e o sumă mare. Ei bine, depinde la ce o raportezi: la banii pe care Udrea îi dă pe draperii, la cât (ne) costă sejurul anual al parlamentarilor în Bucureşti (că ăştia vin aici ca într-o binecuvântată vacanţă), la ce sumă NU se cheltuie pe sistemul public de sănătate... şi enumerarea ar putea continua. În plus, cum spuneam la început, rămâne imbecilitatea. Pe care, zică cine ce-o vrea, o plătim prea scump.