Îţi împărtăşesc dezgustul faţă de făţărnicie, fie că vine din partea religiei, ori a legii, totuna. Legea mi s-a părut dintotdeauna o bătrînă neroadă, iar religia, în cea mai mare parte a ei, cam tot pe acolo. N-am să te atac din direcţia asta, de fapt, n-am să te atac deloc. Am să-ţi spun numai care-i părerea mea. Iată care e. Dumneata crezi că aparţii unei elite al cărei crez sînt raţiunea şi ştiinţa. Nu, nu, ştiu ce vrei să spui, că nu eşti atît de înfumurat. Fie. Totuşi, doreşti, măcar, să aparţii acestei elite. Nu te condamn pentru asta. Şi eu am nutrit toată viaţa aceeaşi dorinţă. Dar te rog să ţii minte un lucru, Smithson. De-a lungul istoriei omenirii, elitele şi-au justificat în fel şi chip îndreptăţirea de a se socoti astfel. Numai că în faţa Timpului un singur argument stă în picioare. Şi anume următorul: ca elitele, indiferent care ar fi argumentele anume cu care îşi susţin cauza, să fi introdus o morală mai nobilă şi mai dreaptă în lumea asta stăpînită de întuneric. Dacă nu trec cu bine această probă de foc, vor ajunge nişte simpli despoţi, nişte sultani, niste muritori de rînd care nu încearcă decît să-şi îndestuleze setea de plăceri şi de putere.
(John Fowles, Iubita locotenentului francez)
3 comentarii:
mi se pare ca nu putem sa evitam sa fim fatarnici în anumite momente din viata.
chiar daca ne spunem ca nu vom fi niciodata, apar ocazii când suntem.
e doar o opinie personala
dovada si la fowles, ca si la multi altii cum trebuiau sa isi scorneasca in jurul teoriilor filozofice tot felul de povesti amoroase pentru a-si face cunoscute gandurile..:))
totusi comparatia cu "sultanul" e aiuristica si de nota lipsa lui de cunostinte mai inspre profunzimea lumii orientale..;)
Trebuie sa recunosc ca Iubita locotenentului francez (citita acum cativa ani, azi doar am adus aici fragmentul asta, pt ca imi place ideea din el) m-a plictisit.
Imi place Fowles. Mult. Dar nu tot...
I-am citit primul volum din Jurnal (la noi inca nu s-a tradus) si am fost oarecum surprinsa de cat de nesigur pe el era. Din ce scrie si cum scrie n-ai zice asta. Dar era al naibii de nesigur, in multe privinte... Si cu tendinte spre depresie. In genul Sylviei Plath - aseara am vazut filmul, aproapo.
Trimiteți un comentariu