Spectator

Unii spun că e nevoie de 21 de zile să te dezobişnuieşti de ceva. Constat că se poate şi mai repede.
Mi-e dor să rătăcesc prin librării. Sau să stau cu o cafea afară, să privesc lumea.
Uneori e bine să-ţi urmezi instinctele. Deşi e la fel de tentant să dai cu zarul când nu te poţi hotărî.
Un cuvânt de moment? madrugada
Azi: două veşti, una bună, una proastă. Tot mai mulţi oameni cu probleme, oameni care suferă... Şi e frustrant să nu-i poţi ajuta. Cumva, de la o vreme, eu reuşesc să mă strecor printre ele. Sau poate că doar le ignor. Problemele. Nu ştiu cât o să mă ţină...
Am o grămadă de cărţi noi, mai trebuie doar să fur câte puţin timp pentru ele.
Şi am rămas blocată pe clapele unui pian.
Doar primăvara asta travestită mă irită.
Iar de câteva zile am senzaţia că sunt spectator. Cred că am realizat că nu-mi mai pot permite anumite riscuri. Şi fără risc nu poţi fi decât spectator...
Pleoape îngândurate.
Linişte tăiată de muzică.
Amintiri alb-negru.
Alunecare în doi.
Evadare.
Mâine.