Intoleranţe

Dincolo de substraturile politice ale scandalului din ultimele zile, a fost interesant de urmărit reacţia mulţimii. Şi când spun mulţime nu mă refer la cei care au ajuns pe stradă, ci la cei care s-au împărţit în tabere în faţa monitoarelor. La fel ca în alte ocazii de genul ăsta, am văzut ură, intoleranţă, frustrări acumulate din alte cauze şi eliberate acum. Şi de fiecare dată mă fascinează faptul că văd ură nu la cele două părţi care generează scindarea (în cazul ăsta Băsescu şi Arafat), ci la adepţii lor. Realmente am văzut articole scrise cu ură, discuţii purtate cu ură... Şi de o parte, şi de alta. Sigur că există explicaţii pentru asta, psihologia turmelor a fost deja studiată, nu e nimic nou, eu doar constat că tiparele identificate acum cine ştie cât timp încă se repetă. Un lucru, însă, mă nedumereşte şi nu e prima dată când îl văd nici pe ăsta: intoleranţă mare şi chiar tendinţă spre ura de care spuneam la oameni care altfel se pretind foarte credincioşi (de data asta, mă refer la două tipe pe care le cunosc bine, să nu se înţeleagă că aş generaliza). Şi nu înţeleg. Pentru mine, credinţa echivalează şi cu toleranţă, cu dialog, cu acceptarea şi înţelegerea celuilalt. Totuşi, se pare că adevărata imagine a unui om o vezi în situaţii de conflict. Nici ăsta nu e un lucru nou, ştiu... 

Toate astea se pot detalia, dar nu cred că are rost s-o fac. La urma urmei, nu aveam intenţia să scriu vreun text frumos îmbrăcat, notam doar câteva observaţii după două zile în care m-am retras pe margine şi am privit teatrul din jur. Şi recunosc că într-o primă fază m-am lăsat antrenată în joc. Dar la scurt timp m-am oprit. Chiar e interesantă poziţia de spectator.

**

După orice zi proastă poţi să te recompui prin muzică. Şi prin dans, uneori.

În continuare mă întreb dacă primăvara asta, totuşi, nu-i decât o copie. Parcă nu-mi vine să cred că scăpăm fără frig.

Şi am zis că nu mai dau banii pe cărţi prea curând, dar...

Şi nu pot să mă apropii de Wagner, e prea grav, prea neamţ, prea i-a plăcut lui Hitler. Am şi eu intoleranţele mele...

Şi aş vrea să pot fi un pic mai disciplinată în anumite privinţe.

Şi să mă pot ţine de unele planuri aş vrea.

Proporţiile fac totul. În orice. 

Mai citeşte cineva poezii cu voce tare? 

Dezamăgirea e o rană? Cred că da. 

Am notat ceva şi nu mai ştiu unde e hârtia. Eh...

p.s. Chiar nu mai pot să văd ştiri care au în titlu "Băsescu şi Arafat" sau invers.