La
noi s-au tradus întâi unele romane ale lui Bolano dar, în ciuda
faptului că prefer romanul şi nu proza scurtă, eu m-am apropiat de
el abia când a apărut acest volum de... proză scurtă. Explicaţia
e tot una care ţine de preferinţele mele mai mult sau mai puţin
ciudate, mai mult sau mai puţin logice. Adică: nu-mi plac romanele
subţirele. Subţirele la propriu, scrise în pagini puţine. Habar
n-am de ce. Sau poate că am, dar îmi vine greu să explic. Foarte
rar pun mâna pe un astfel de roman.
Aşa
se face că în toamna anului trecut, fiind în faza în care îmi
impusesem să citesc proză scurtă, am dat de Convorbiri
telefonice. Şi am luat-o. Şi recunosc că după povestirile lui
Bolano am decis să nu mai fug de genul ăsta literar. Altfel spus,
mi-a plăcut. Chiar foarte mult.
Cine e Roberto Bolano? Foarte pe scurt, un chilian plimbat prin mai
multe ţări, un nonconformist, un boem, ale cărui scrieri s-au
publicat mai mult postum. Scrie întâi poezie şi abia după ce
rătăceşte prin lume, are tot felul de aventuri, inclusiv politice, şi se stabileşte în Spania abandonează
poezia şi începe să scrie proză.
Povestirile
lui trimit destul de mult la lumea literară şi la cei care o
populează, dar şi la bucăţi de viaţă pe lângă care noi,
cititorii, altfel am trece fără să le observăm. Totuşi, nu
subiectele povestirilor lui Bolano îmi plac cel mai mult, ci stilul
în care scrie. Are în condei o siguranţă care mereu m-a fascinat
la scriitori şi sunt puţini cei la care am simţit-o. Pentru că nu
poate fi explicată, pusă în cuvinte, doar o simţi, realmente o
simţi. Scrie ATÂT DE sigur pe el, spune exact ce vrea, cum vrea, în
câte cuvinte trebuie. Fără derapaje, fără detalii inutile,
extraordinar de precis. Şi, cu toate că subiectele lui nu sunt
vesele, ba dimpotrivă, nu rămâi cu un gust amar după ele, nu te
deprimă. Bolano reuşeşte cumva să te ţină la suprafaţă, nu te
lasă să aluneci şi să te cufunzi în tot felul de anxietăţi.
Nu
pot spune foarte exact care povestire mi-a plăcut cel mai mult.
Înclin spre cea din deschidere, Sensini, dar şi spre Viermele, spre
Clara, spre Zăpada... Trebuie citite. Dacă să citesc proză scurtă
am început să mă obişnuiesc, să vorbesc prea mult despre ea încă
nu pot. Dar, categoric, îl recomand pe Bolano.
p.s. Îmi place foarte mult coperta acestei ediţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu