Moartea unui dansator de tango

Într-una dintre hoinărelile prin anticariatele din centrul vechi, anul trecut, am dat peste o carte al cărei titlu mi-a atras atenţia foaaarte repede: Moartea unui dansator de tango. Coperta alb-negru şi cuvântul tango au fost decisive. Plus descrierea de pe spate, care zice aşa: Bucureştiul anilor 40 – cu strălucirea şi mizeria lui, zgomotos, suferind în tăcere, aflat în situaţia-limită a unei ocupaţii străine. E un oraş care dansează deasupra unui vulcan. Bordelul „Maria Theresa”, Gara de Nord dau decorul acestei lumi crepusculare. Aici evoluează prostituate, artişti de varieteu, gangsteri, agenţi de bursă neagră, ofiţeri ruşi albi şi roşii. Periferia şi pegra... N-am stat pe gânduri şi am luat-o. Şi am început-o în aceeaşi seară. Dar la fel de repede m-am dezumflat...

E adevărat, e Bucureştiul acelor ani, cel puţin o bucată din el, dar nu aşa cum mi-am închipuit. Poveştile se înşurubează în jurul unui personaj numit Gogu Vrabete, o haimana vestită prin aşa-zisele saloane din jurul Gării de Nord, dansator de tango, client al bordelurilor din zonă, contrabandist de orice, inclusiv de cadavre umane. E un personaj bine construit, cu multe detalii, la fel şi atmosfera acelor vremuri. Povestea e redată prin prisma unui dosar al Siguranţei, ia forma transcrierilor unor note ale informatorilor, ale unor înregistrări... iar acesta este unul dintre aspectele care nu mi-au plăcut. Pentru că forma asta dă un aer rece întregii relatări, o lipseşte de orice urmă de uman.

Tot la capitolul nu mi-a plăcut intră limbajul, care îmi pare împins la extrem. Abundă exprimarea în tonuri de mahala, de contrabandă, de lichele, de orice de felul ăsta. Sigur că era necesar, dar e prea mult, oboseşte... Tangoul e un laitmotiv (nu-mi place cuvântul, dar...) şi încă unul bun, dar nu ştiu dacă trimiterile la Gardel sunt potrivite, pentru că nu sunt sigură că în perioada aia bucureştenii ascultau Gardel. În plus, tangoul european nu prea e la fel cu cel argentinian.

Probabil că, dacă forma era alta, se schimba totul şi ieşea o poveste mai apropiată de ce îmi doream. O lume a acelor ani prezentată în ansamblu, nu doar o bucată din ea, care e ca un fel de viaţă paralelă cu orice altceva. Nu spun că nu o recomand, în mod sigur, sunt cititori cărora le va plăcea. Spun doar că mie nu mi-a oferit ce aş fi vrut.