Şi zile în care ajungi să vezi (deşi nu musai ţi-ai dorit) cât de mici sunt unii oameni. Cu adevărat mici. Mici-mici-mici.
Şi am avut azi o discuţie cu mama, care m-a făcut să zâmbesc şi să îmi amintesc că e o femeie deşteaptă. Şi să mă simt mândră.
Şi am luat o hotărâre. Chiar două.
Şi nu înţeleg cum pot unii oameni să trăiască fără să facă nimic din plăcere, fac lucrurile doar pentru că aşa trebuie. E o irosire.
La fel cum irosire îmi pare vara în Bucureşti. Prin definiţie, vara ar trebui trăită lângă mare. Sau la munte. Dar nu în oraşe, nu la câmpie, nu liniar.
Pentru că mi s-a făcut dor de el:
2 comentarii:
Mărturisesc eu o „pornire” pe care căldura (excesivă) nu o „anihilează”, ba au contraire! Dar nu zic aici. :)
Mmmm, dacă ne gândim la acelaşi lucru, îţi dau dreptate. :) Doar că, atunci când am scris, mă gândeam la treburi, la lucruri care nu neapărat intră la capitolul plăceri.
Trimiteți un comentariu