Lumi paralele

În ultimele săptămâni, s-a accentuat senzaţia că trăim în lumi paralele. Dacă stai mai mult timp pe facebook, de exemplu, ajungi să crezi că oamenilor chiar le pasă de ce se întâmplă cu ei, cu lumea în care se mişcă. Se dezbate (mă rog, ăsta e un termen relativ, în cazul fb), se aruncă în joc păreri, invective, ură, mai rar argumente, copy/paste-uri, întrebări, răspunsuri, promisiuni, acuzaţii, se fac bisericuţe, se desfac prietenii, se programează proteste (că nu ajung la ele nici jumătate dintre cei care promit, e altceva). În esenţă, se creează atmosferă, cum s-ar zice. După o zi în care am privit mima asta colectivă a lui ne pasă, spre seară, am lăsat în urmă online-ul şi am ieşit prin oraş. Şi, îndată, am avut impresia că intru într-o altă lume. De fapt, n-a fost doar o impresie, a fost mult mai mult, pentru că, realmente, m-a izbit. Lumea pe care o ştiam era la locul ei, la fel de indiferentă ca de obicei, aceleaşi haite de câini, acelaşi nene gras, care zace pe un scaun lângă băncuţa de la intrarea în bloc, vorbind despre pescuit şi despre nepoţi, acelaşi asfalt încins, aceleaşi maşini nervoase, care nu opresc nici când semaforul e verde pentru pietoni, oameni grăbiţi vorbind la telefoane, oameni şi mai grăbiţi năvălind din sau în metrou, buchiniştii de la Universitate, atâţia câţi au mai rămas, privindu-te cu speranţă, chiar şi atunci când arunci doar o scurtă ocheadă spre cărţi, centrul vechi la fel de aglomerat, la mesele de pe acolo erau mai mulţi oameni decât la ambele proteste de la Universitate la un loc, aceleaşi cafele ispititoare şi cam scumpe de pe meniuri, aceeaşi muzică a traficului, pe care ai ajuns să nici nu o mai percepi, e deja parte din tine, din fiinţa ta locuitoare a acestui spaţiu haotic dispus numit oraş... 


Când am revenit acasă, am pornit calculatorul, am intrat pe fb, unde spectacolul continua să se deruleze, tot cu patimă, tot cu aparentul ne pasă ţinut pe post de imaginară pancartă, tot pe prea multe voci în disonanţă. Era ca şi cum aş fi ieşit la o ţigară, după care m-am întors şi mi-am reluat locul.

**


Între timp, s-a confirmat că Marquez suferă de demenţă şi nu va mai putea scrie. Cireşele par să fie pe sfârşit sezonul acesta şi privesc cu tristeţe la anul care se întinde în faţă până când vor reveni. Villazon a anunţat un nou turneu european care nu ne include. Am aflat că viaţa în Buenos Aires e cam scumpă. Marxismul is on the rise again. Răspunsul pe care îl aştept tot nu a venit. Am redefinit termenul prietenie. Canicula mă obligă să beau mai puţină cafea.