ruperi de ritm

Azi m-am trezit nostalgică, pe sunete fără cadenţă, care doar se insinuează. O fi de la răceală. 

Oamenii nu sunt fericiţi neapărat că sunt unii lângă alţii. Ei iubesc doar ideea de împreună. Iar după ce o materializează tânjesc după altceva.

Ştii cum e când iei prima gură dintr-o cafea neagră, fără zahăr? Sau când muşti prima dată dintr-o sarailie? E acelaşi efect, doar că ia forme diferite. Ambele te fac să tresari. 

Cred că a venit momentul pentru o rupere de ritm. 

Ziua de azi o arunc peste umăr şi ajungă unde o vrea. Dar am o idee, după mult timp...


There comes a time in each life like a point of fulcrum. At that time you must accept yourself. It is not anymore what you will become. It is what you are and always will be. (Fowles)

**

No, deci: te cheama Adina. Punct.

umbre

Am văzut că lumea începe să numere cât mai e până la finele anului. Îmi pare stupid. Să te bucuri că a mai trecut un an, când, de fapt, mai toţi şi-ar dori să dea timpul înapoi. 

Primele seri în care se întunecă mai devreme au ceva nefiresc. E ca şi cum te-ai fi mutat brusc într-o altă emisferă. 

Autosuficienţa unor scriitori români începe să mă enerveze.

Cuvântul cheie: detaşare. 

Mi-e poftă să scriu.
Umbră în formă de H.
Chiar îmi place Celine. 
Cinism ţinut în frâu. 


"...mirajul fumului, felul în care el ocupă şi modifică aerul, cât de imprevizibil e în a-şi schimba forma. Wong Kar-wai a asociat magistral fumul de ţigară iubirii, mai exact felului vag şi imprecis în care aceasta ia naştere şi, din păcate, uneori se şi destramă. Fumul de ţigară este notaţia precisă a efemerităţii gestului mărunt, dar decisiv."

amintirea unei veri care nu s-a întâmplat

Întotdeauna am funcţionat mai bine noaptea. Noaptea învăţam, noaptea scriam, noaptea citeam, noaptea ascultam muzică; paradoxal, noaptea vedeam şi auzeam totul mai clar.

Am observat ceva, mergând cu trenul. Peste tot, în câmp, pe dealuri, pe unde erau chiar şi doar câteva case risipite, se iţea câte o biserică. Sunt zone unde aproape tot e în paragină, numai ici-colo se vede câte ceva funcţional, dar avem biserici. Multe biserici. Om fi chiar atât de credincioşi? Nu ştiu, e ciudat, ca într-un film suprarealist. 

A plouat în reprize.

Unele gesturi sunt fără întoarcere, ştii, ca la drumurile alea unde îţi iei bilet doar dus, nu retur.

Or fi apărut castanele?

**

- Miroase a cafea? Ţi-e dor de politica de acasă, stranger?

- Oh, nu, voiam doar să văd ce mai e prin lumea reală.

- Şi ce mai e prin lumea reală? Turnătorii, chestii din astea?

- Mda... Ştii, încă mă uimeşte amploarea fenomenului. Atât de mulţi dobitoci. Cât de mare putea fi tentaţia de a turna pe oricine, încât să nu vezi şi reversul medaliei?! Sau cât de credibil şantajul? Curios e că şi acum sunt destui care cad în capcană... Mult prea mulţi, după tot ce s-a întâmplat. Joaca de-a spionii, oh, Doamne, câtă naivitate. Îţi vinzi sufletul şi nici măcar nu ştii pe ce sau de ce. 

- Oamenii cred în poveşti prefabricate, le place să îşi închipuie că vor fi şi ei istorie cândva. Cei care nu sunt în stare să se remarce prin ceva. Şi sunt foarte nesiguri pe ei. Iar ziariştii... Citeam că sunt destui şi prin breasla asta a voastră. Nu-ţi mai e suficient ce faci? Vrei să te întorci la îngrădiri? Vrei să trăieşti senzaţionalul, nu doar să scrii despre el? De ce?

- Nu ştiu... Cred că ăsta e anul în care presa românească a rămas în pielea goală. Şi-a pierdut credibilitatea pas cu pas, ca şi cum s-ar fi dezbrăcat pe rând de câte o haină. Unele lucruri se ştiau de mult timp, dar se vorbea despre ele doar discret, în anumite cercuri. Şi, atâta timp cât nu deveneau oficiale, cât nu erau spuse în gura mare, încă mai sperai să nu fie adevărate, să fie şi un dram de legendă în ele. Cred că trebuia să vină şi momentul ăsta, deşi încă nu s-a spus tot. De fapt, sunt curioasă dacă vreodată se va termina, dacă vom ajunge ziua în care vom scăpa de tot ce a însemnat perioada aia.

- Da... Hai să amânăm politica pe altă zi, e prea frumoasă dimineaţa asta. Ce vrei să facem azi?

- Mmmm, mergem în Wiesbaden? am clipit a mimoză.

- Wiesbaden să fie!

Şi ne-am dus. Şi nu ne-a deranjat nimeni şi nimic. Aceea e ultima zi pe care mi-o amintesc frumoasă acolo, pentru că duminica ce a urmat a fost marcată de bagaje, de încercarea mai mult sau mai puţin reuşită de a nu ne gândi că urmează distanţa, de discuţii trunchiate de gânduri care se doreau spuse, dar care se retrăgeau în ultima clipă, şi de senzaţia de sufocare pe care asta mi-o dădea.

Iar acum mă uit la pozele făcute în acea zi perfectă şi mă întreb dacă fericirea se repetă, dacă mi-e permis să îmi doresc încă o clipă de noroc. Dar viaţa nu se repetă... 

Azi dimineaţă am găsit, în sfârşit, un e-mail. Scurt şi evaziv. Fără explicaţii, fără scuze. Cinci cuvinte aruncate în virtual fără haina sentimentului pe ele. Le-am simţit reci când le-am citit.

(fragment din ceea ce, până la urmă, nu va fi decât amintirea unei veri care nu s-a întâmplat)

**

Cafea. 

Lumină difuză.

Muzică în surdină.

Gânduri dezordonate. 

Zaruri. 

Nu neapărat în ordinea asta. 

Play.

Pendulări în timp

"Eşti blondă sau brunetă, ai părul lung sau scurt, eşti atentă sau nu, schimbi des locuinţa şi oraşul, ai foarte multe păreri, eşti atrasă şi dezgustată în acelaşi timp de politică, fascinată sau nu de oraşul aşezat la picioarele tale, ai gusturi muzicale diverse, citeşti mult fără un plan stabilit. Totul pentru a scăpa din laţul unei personalităţi pe care o intuieşti şi care ar putea să-ţi îngrădească existenţa. Ai un nucleu dur care-ţi provoacă ieşirile în forţă, afirmaţiile decisive, părerile de necontrazis. Peste el, o substanţă pufoasă îţi dă sensibilitatea, gustul natural pentru frumos, dorinţa de a lenevi. Cafeaua e un pretext pentru visat, pentru statul cu nasul lipit de geam, pentru discuţiile lungi despre nimicuri interesante, nostalgia pentru o lume fictivă, calmă, fără frig, nori sau ploi. Scrii intens, fără floricele, coerent, cu finalitate. Eşti un observator rece şi foarte fin, cu un ascuţit simţ al ridicolului, fără derapaje patetice. Îţi lipseşte căldura, fiindcă preferi să o păstrezi pentru tine. Îţi lipseşte (în mod curios, dată fiind atracţia simţită pentru sud-americani) şi nota de fantastic care te-ar face mai puţin vizibilă. În mod cert, eşti o persoană directă, sinceră, fără urmă de mister." 

(profiler, 24 nov. 2010)

**
Nu cred că mă convinge o carte despre Paris scrisă fără ca autoarea să fi călcat în Paris. Cu părere de rău. 
În aşteptarea unei zile fără amiază. 
Nici uşile nu se mai închid. Noroc că e încă vară. 

răcoarea de seara
picioarele desculţe
râsul
cafeaua din palme
prieteniile necondiţionate
m-am întors un pic din drum, preţ de un zâmbet
tentaţia paginii albe

et l'amour créa la femme...

**

(...) Nu mă simţeam anacronică, nu despre asta era vorba, ci despre un fel de pornografie a sufletului, a fiinţei care era dincolo de carne, de oase, de trup, de clasica pornografie. Asta îmi părea, de fapt, adevărata pornografie, una a comunicării, a informaţiilor, a afişării unei disponibilităţi false, la urma urmei. În sfârşit, probabil că exageram. Şi poate că era şi un pic de anacronism în asta, dacă stau să mă gândesc acum, când există facebook şi totul a fost dus la extrem. 

(dintr-o poveste încă nescrisă)