Azi m-am trezit nostalgică, pe sunete fără cadenţă, care doar se insinuează. O fi de la răceală.
Oamenii nu sunt fericiţi neapărat că sunt unii lângă alţii. Ei iubesc doar ideea de împreună. Iar după ce o materializează tânjesc după altceva.
Ştii cum e când iei prima gură dintr-o cafea neagră, fără zahăr? Sau când muşti prima dată dintr-o sarailie? E acelaşi efect, doar că ia forme diferite. Ambele te fac să tresari.
Cred că a venit momentul pentru o rupere de ritm.
Ziua de azi o arunc peste umăr şi ajungă unde o vrea. Dar am o idee, după mult timp...
There comes a time in each life like a point of fulcrum. At that time you must accept yourself. It is not anymore what you will become. It is what you are and always will be. (Fowles)
**
No, deci: te cheama Adina. Punct.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Nu mai ştiu exact când şi cum am dat de ei... cu nişte ani în urmă, oricum. Şi au rămas într-un ipotetic top ten al meu - zic ipotetic pentr...
-
Se poate ca într-o sâmbătă seara, obosită, să te uiţi la un film, nu contează la care anume, pentru că e genul de film despre care cei mai m...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu