Nu reuşesc să termin textul ala. Da, nu pot. Am nevoie de o idee care nu vrea să se arate, ca să pot merge mai departe. Ce-i drept, a fost şi o perioadă cam zăludă... Totuşi, nu merge, şi basta! Uite, acum, de exemplu, scriu aici toate balivernele astea, în loc să mă gândesc la continuarea aia. Mda, trebuie să se întâmple ceva, ca să pot înainta. Şi cred că ştiu de ce m-am blocat. Nu e prima dată. În fine...
Şi dacă îi mai aud mult pe ăia de la ştiri cum se miră că ninge... Da, ninge, e decembrie (ianuarie, mă rog), e normal să ningă, wtf!
Azi, în birou, m-am camuflat în spatele unei căni cu cappuccino şi m-am mulţumit să fiu spectator la o discuţie ce se vroia pretenţioasă. Şi mă întreb oare de ce unii nu se mulţumesc să vorbească doar despre lucruri la care chiar se pricep? De ce trebuie să dea impresia că ştiu din toate câte ceva, când, de fapt, nu e aşa? Şi îmi aduc aminte de o vorbă de cândva: rău e să fii prost şi să nu-ţi dai seama.
Iar aici nu mai ninge (cred că în ciuda ălora de la ştiri) şi mie abia începuse să îmi placă. S-a mai luminat un pic oraşul ăsta lugubru. Ştiu că mă repet, dar, zău, ce le place unora aici? Că mare parte din zona veche a oraşului arată sinistru. E drept, există în lumea asta oraşe în care s-a păstrat arhitectura veche, în care s-au conservat centrele istorice. Dar alea sunt restaurate, arată frumos, cochet. Aici... totul arată de parcă timpul s-a oprit în loc undeva pe la al doilea război mondial. Străzi întregi în care ai impresia că eşti într-un decor de film vechi, alb-negru. Sunt deprimante... Vara, mai e cum mai e, avantajul verdelui. Dar iarna...
Mi-e poftă de cafea. Şi nu e ora potrivită, iar mi-am dat peste cap programul.
Totuşi, mai e mult până la vară. Mult prea mult. Mi-e dor de dimineţile de vară, de cafeaua băută pe balcon, de flori, de senzaţia plăcută pe care o ai când te retragi la răcoarea din casă sau când umbli desculţ pe parchet, de hainele uşoare, de zilele frumoaşe...