Principiul bulgărelui de zăpadă se aplică foarte bine gândurilor. Ordonam mai devreme nişte poze făcute weekend-ul trecut la Mogoşoaia şi mi-am amintit că întâile poveşti despre locul ăla le-am auzit de la primul meu şef din presă, Ion Bledea. Asta se întâmpla în Sătmar acum nişte ani, când încă mai credeam că lumea poate fi schimbată, când la Gazeta era o trupă de frumoşi nebuni condusă de Bledea şi în mijlocul cărora am nimerit şi eu.
Pe vremea când încă mai bântuia Preda pe la Mogoşoaia, a stat şi Bledea o vreme acolo... Bledea, care a scris şi el o carte, Vânătoarea de cai, care văd că a fost reeditată recent de Editura Dacia. Nu ştiu dacă ar mai fi urmat şi altele, pentru că era un boem care îşi iubea prea mult ziarul şi nopţile pierdute lângă un pahar cu fumoşii nebuni de care spun, iar un accident stupid din '98 a lăsat un gol în locul lui. Era pe 25 mai. Şi mă întreb câţi dintre cei care eram atunci acolo îşi mai amintesc...
Şedinţele de dimineaţa, cu trei subiecte pe care trebuia să le anunţi, fumul gros, ironia lui şi râsul spart, bombănelile lui Puiu, ale cărui legi tronau pe un perete (Cele mai bune poze ies cu capacul de la obiectiv pus.), chicotelile, liniştea grea care se lăsa când se enerva, biblioteca (o bombă dintr-o scară de bloc, unde ne beam cafeaua şi băieţii vodca, făceam revista presei sau mâncam pe fugă), manuscrisele aruncate la coş - Faptul că Someşul curge la vale nu e ştire! Dacă o s-o ia în sens invers, da. -, maşinile de scris care se lăsau greu înduplecate, beţiile de trei zile şi trei nopţi, escapadele la păstrăvărie, festivalul de jazz de la Sibiu, Doru Stănculescu şi chitara la mormântul lui şi câte şi mai câte...
Privesc în urmă la perioada aia şi, cu regret, realizez - a nu ştiu câta oară - că vremurile alea nu se mai întorc, că oamenii de acolo s-au împrăştiat, că amintirile se estompează şi ele. Iar Bledea mi-ar fi fost de ajutor acum, cu siguranţă m-ar fi susţinut în ce am început să fac. La fel ca şi atunci, în primul an...
Dar a fost frumos. Din punctul ăsta de vedere, sunt o norocoasă. :)
5 comentarii:
Cu textul asta, m-ai pus si pe mine sa-mi caut un text mai vechi. Nu stiu cat de bine se nimereste, dar mie mi s-a facut legatura asta. Asadar:
"Influente ale empirismului englez, Berkeley: nu exista substanta ci doar ganduri. Adica lucrurile nu au o consistenta substantiala, ci ele exista pentru mine doar in masura in care le percep iar odata percepute ele intra in constiinta mea, iar cunostiinta lucreaza cu ganduri.
La Berkeley, lumea inconjuratoare exista totusi independent de constiinta unuia sau altuia ca reflectare intr-o constiinta superioara: cea a lui Dumnezeu.
Ca varianta extrema a empirismului, lumea nu exista in afara de constiinta.
Nu se poate nega existenta independenta a lumii, insa nu imi pot refuza urmatorul rationament: asa cum ziceam, eu, ca punct de racordare al unor fapte, sentimente, persoane eterogene, devin o oglinda a lumii, sunt un interpret al ei. Lumea vazuta din punctul meu de vedere sta sau cade odata cu mine. Nu vreu sa absolutizez. Dar vreau sa spun ca prietenia noastra va exista , va fi reala atata timp cat gandul ei va fi in amandoi. Vreau sa zic, ca persoane care ne-au fost dragi si care nu mai sunt, vor exista , atata timp cat gandul lor va fi in noi. Vreau sa zic ca gandurile mele adunate in douazeci si ceva de ani de viata sunt mai "reale" decat multe din fantosele pe care le vad zilnic."
Vreau sa zic ca memoria este modul de a avea o existenta intreaga, justa cu constiinta si prezenta a ceea ce a fost bun in viata fiecaruia dintre noi.
Frumos...
Cel mai mult mi-a placut asta: "Dar vreau sa spun ca prietenia noastra va exista , va fi reala atata timp cat gandul ei va fi in amandoi." Cred ca e esenta...
Si cred ca o sa iti placa Barnes. :)
Si imi pare rau ca n-am pus pe hartie unele intamplari, candva, pentru ca memoria mea se lasa greu accesata uneori, well, cel putin parti din ea.
Cred ca doar uitarea trece in nefiinta oameni si intamplari. Cata vreme ele mai exista intr-o constiinta , ele mai au fiinta. Nu fizica, dar nu mai putin FIINTA.
Asadar, faptul ca ai amintiri nescrise, e mai putin important. Important este sa ai gustul lor in tine si sa nu-l uiti
Da... Chiar sunt o norocoasa, am o gramada de amintiri frumoase, am cunoscut multi oameni "frumosi". Si poate vine si pusul pe hartie intr-o buna zi.
Gata, am trimis la Nemira mailurile voastre, sa spui cand primesti cartea.
Trimiteți un comentariu