Anglia, Anglia

Nu mai ştiu ordinea exactă în care am cumpărat cărţile lui Julian Barnes, cert e că Anglia, Anglia nu a fost prima. Cu alte cuvinte, deja îl cunoşteam pe Barnes. Adică ştiam că îmi place. Asta nu înseamnă că nu descopăr ceva nou în fiecare carte a lui Barnes. Ceva nou legat de stitlul lui, vreau să spun. Aşa s-a întâmplat şi cu Anglia, Anglia.

Mă plimbam printre rafturile unei librării şi am văzut întâi coperta. Apoi numele autorului. Am răsfoit puţin... O strălucită fantezie swiftiană, zice The Economist, citat sub titlu. Iar pe ultima copertă Barnes explică: Preferăm reproducerea unei opere de artă operei de artă înseşi, sonoritatea perfectă şi solitudinea discului compact concertului simfonic în compania a o mie de victime ale unor suferinţe laringiene, preferăm cartea pe casetă cărţii din poală. Şi m-a convins.

Un magnat englez pune la cale un proiect grandios: să întrupeze pe o insulă o Anglie complet autentică, o Anglie cu tot ce a avut ea mai bun de-a lungul vremurilor. Aşa că, adună minţile cele mai ascuţite şi se pune pe treabă. Big Ben-ul, familia regală, clubul de fotbal Manchester United, Stonehenge, Shakespeare etc. etc. - toate urmau să se regăsească în acea Anglie ideală gândită de Sir Jack Pitman. Titulaturile celor care lucrează cu el sunt demne de maniera fantezistă în care e gândit totul: Captatorul de Idei, Administratorul de Proiect, Istoricul Oficial...
Totuşi, cine este acest Sir Jack? O minte strălucită şi nobilă sau un simplu parvenit? Puteţi afla doar dacă citiţi această carte.

Adaug doar că Barnes este genial. Părerea mea, desigur. Deşi ideea cărţii pare complicată şi greoaie, stilul în care scrie Barnes simplifică sarcina cititorului, care, cu siguranţă, nu oboseşte deloc şi parcurge povestea cu uşurinţă. Iar atunci când lumea fantezistă a unei Anglii perfecte pare prea mult, eşti invitat să iei parte la viaţa obişnuită a unora dintre personaje, tocmai ca să nu te simţi sufocat. Nu pentru mult timp, însă, pentru că tot Barnes este cel care te duce înapoi, cel care contopeşte totul în marele amestec de copii şi originaluri, astfel încât să îţi doreşti să afli cât mai mult.
În plus, trebuie spus că e prezent şi de data asta un element esenţial la scrierile lui Barnes: cinismul, ironia ridicată la rang de artă.

De ce am revenit la Barnes acum? Pentru că Nemira a venit cu o idee şi pentru că, pur şi simplu, îmi place acest scriitor.