Se poate, pur şi simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi, deci, din dragoste pentru tine, aşa cum eşti. Dacă şchiopătezi, nu-ţi voi cere să dansezi. Dacă urăşti pe unul sau pe altul, nu ţi-i voi impune ca tovarăşi. Dacă ai nevoie de hrană, te voi hrăni. N-am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi cărându-l cu roaba.
(Antoine de Saint-Exupéry)
8 comentarii:
Citadela. Frumos, cateva pasaje din carte ma fac sa ma gandesc la Jurnalul Fericirii,al lui Steinhardt (n-as putea spune de ce).
Fragmentul asta mi-a ramas bine intiparit in minte, desi au trecut cativa ani de cand am citit cartea. Cred ca asta e definitia iubirii (nu numai in cuplu, ci in orice relatie cu un alt om): "Te voi primi, deci, din dragoste pentru tine, aşa cum eşti"
e din Citadela? seamana cu stilul de acolo.
Îhî.
Îhî deci.
... deci nu sunt singura matinala.
deci io acum ma culc cum ar veni. nite.
Hm, alt colt de glob sau doar o noapte alba?
acelasi coltz. da e programu de vara, mai relaxat :)
Trimiteți un comentariu