Rita&Fred

Mansarda

Mă uit cu jind la calendar şi aş vrea ca luna asta şi cea care vine să nu se termine, copilăros vis. Va trebui să aştept încă un an lumina asta calmă.

Din diverse motive, mi-am rătăcit un pic exerciţiul gândurilor lăsate să zburde. Aici sau în altă parte. De vină sunt şi proiectele total opuse care trag de mine. Unele pentru suflet, altele pentru lumea de lângă noi. Inevitabil, sunt momente în care le neglijezi pe unele în favoarea altora.

Sunt zile în care vreau să mă opresc, să ignor goana din jur şi să mă închid într-o imaginară mansardă, de unde să pot trăi doar ce vreau. Azi e una dintre ele.

Iar dacă închid ochii mă agasează un caleidoscop din feţe, senzaţii, amintiri, discuţii, frânturi de idei, plimbări, imaginare dorinţe care se zbat în spatele pleoapelor. Şi trebuie să alegi, mereu trebuie să alegi.

Am visat azi-noapte că am primit o scrisoare. Una clasică, scrisă de mână. Mai are cineva răbdare să scrie aşa ceva? Chiar mi-ar plăcea ca într-o dimineaţă să găsesc o scrisoare din asta. Ar intra în categoria zilelor frumoaşe.

Brown Eyed Girl

Natural Man

Cinema Paradiso

Duet

Lumea de lângă noi

Presa de azi e subţire, aşa că reţin un interviu interesant cu Aura Urziceanu, care zice să ne aşteptăm la un concert cu Aretha Franklin şi Quincy Jones în România, şi opinia lui Johnny Răducanu despre intenţia de legalizare a drogurilor şi a prostituţiei. Iar foştii colegi din Timişoara vorbeau zilele astea despre Parcul Natural Apuseni, care va fi premiat la Bruxelles.

Până una-alta:

- În cinematografe rulează noul film al lui Almodóvar, Los abrazos rotos.

- Pe Lipscani s-a turnat un soi de asfalt, iar Oprescu deja se laudă că strada e gata, deşi mizeria e tot acolo.

- Am descoperit nişte cafenele plăcute în ultima vreme şi mă gândesc să încep o rubrică pe tema asta.

- Mă enervează că se întunecă mult-mult prea devreme.

- Constat că anticariatele ţin pasul cu librăriile. Cum apare în librării o ediţie nouă a unei cărţi care a mai fost publicată cândva, o găseşti şi prin anticariate, în ediţia veche, desigur. De ce nu? La urma urmei, vrei cartea, nu coperta. De exemplu, am găsit un Vişniec în stare buna cu 10 lei, iar ediţia nouă e 35 lei.

Trio

Suzette

Renard

2 iunie. Ţăranii spun: "Avem în ţara noastră tot ce ne trebuie." Dar nu le trebuie nimic.

27 ianuarie. Versurile sunt o proză cu mănuşi şi bretele; sunt o proză care pozează, cu piepţii scrobiţi, ca un invitat la o serată.

27 august. Când ceilalţi mă obosesc înseamnă că încep să mă satur de mine însumi.

17 ianuarie. Numai celor bogaţi ne dăm osteneala să le fim pe plac.

1 martie. Mallarmé, intraductibil, chiar şi-n franceză.

17 octombrie. În odaie, o muscă mare vorbeşte singură.

17 aprilie. Cei doi Dumas au răsturnat teoria economiei. Tatăl a fost risipitorul, iar fiul a fost avarul.

(Jules Renard, Jurnal)

Vuelvo Al Sur

Oraşul?

Stelian Tănase zicea într-o carte că, dacă vrei să afli mai multe despre viaţa unui oraş, trebuie să citeşti mica publicitate şi să mergi la piaţă.

Mă uit la mica publicitate şi la Bucureşti: Aragaz, şifonier, canapea, recamier, bibliotecă, scaune, lemne foc, tablouri, icoană, damigene, bidoane PVC, convenabil; două locuri de veci de 3.66 mp în Cimitirul Bellu, pe aleea Scriitorilor, cu cavou; găleată aramă, maşină scris, pick-up + boxe, cărţi, TV Sharp, ceas pendulă + cuc - un oraş anacronic.

Mă uit la pieţe şi la Bucureşti: câini, ţigani, trei chiloţi cinci lei, hai să-ţi dea mama busuioc frumos, un leu legătura, struguri storciţi, praf, gogoşari româneşti crescuţi prin Olanda, brânză cu praf, lapte în sticle din plastic, praf, prune, pere mici şi negre, mărar proaspăt, un leu, maică... un oraş rural.

Unde începe şi unde se termină?

La Foule

One Life

El Gatillo

The Chariot

Moon Over Bourbon Street

Whistle for the Choir

Indiferenţa ca stil de viaţă

Poţi să te lupţi cu un sistem? Merită să te lupţi cu un sistem? Asta ma întreb de câteva săptămâni. Am mai încercat să fac asta acum ceva vreme şi, după doi ani, m-am declarat învinsă. Singur nu poţi, iar cei dispuşi să o facă sunt foarte puţini. Entuziasmul e urmat foarte repede de abandon...

Stăteam ieri la rând să intru la audienţe. La primărie, ca un oarecare. Până acum, am fost mereu de partea cealaltă şi am vrut să văd cum e invers. Plus că îmi păsa, chiar îmi păsa... Şi mă uitam la ceilalţi care erau în faţa mea (15), toţi veniseră acolo cu probleme personale: procese, revendicări, case, terenuri. Brusc, m-am simţit ca un intrus. Eram singura care venise cu o problemă de pe domeniul public. Dacă m-aş fi ridicat şi aş fi spus cu voce tare ce mă deranjează, cu siguranţă, aş fi fost privită cel puţin ciudat. Ar fi urmat compasiunea, apoi indiferenţa. Aroganţa era în spatele uşii care aşteptam să se deschidă.

Şi e paradoxal: pe bloguri, pe forumuri, pe site-urile ziarelor, la piaţă, la crâşmă, în staţia de tramvai, după blocuri, toată lumea se plânge, toată lumea admite că oraşul ăsta nu e în regulă, e murdar, e haotic, e plin de câini, de praf, de lucruri neterminate. Totuşi, nimeni nu face nimic. Revolta lor se naşte şi moare pe blog, pe forum, după bloc... Zilnic, acelaşi ciclu reluat la infinit. Nimic nu se schimbă. Nu le place, dar se complac.

Zicea cineva, zilele trecute, că e nevoie de acele gesturi mărunte care să scoată la iveală omenia din noi, superioritatea speciei, gesturile care mai apoi ar compune ceea ce cu nejustificat dispreţ numim (noi, românii) atitudinde civică. Dar cine să facă gesturile astea? Providenţa... După asta se pare că ne-am ghidat întotdeauna.

Nu o să intru în detalii aici. Detaliile o să le adun în altă parte, un pic mai elaborat, laolaltă cu alte întâmplări din astea în urma cărora ai enervanta senzaţie că te duci nesilit de nimeni să dai cu capul într-un zid. Dar e trist, foarte trist...

Am început pomenind despre sistem. Asta e altă poveste în care lumea n-are curaj să se implice.

Şi, atunci, ce îţi rămâne de făcut? Să te aliniezi, să înveţi indiferenţa. Şi egoismul. Sau să pleci.

Blues for a Black Girl

Undun

Nu-mi plac(e)

- Leonard Cohen; nu mai mult de un song-două, mă face să mă simt ca la o adunare de sectanţi (ştiu, J o să mă tragă de urechi pentru asta)
- sâmburii din struguri
- întunericul de la amiază
- gândul că se apropie frigul
- că n-am destul timp să citesc

Obligaţi să citească

Cielo Rojo

Frida

Trailer - Salma Hayek nu mă convinge sută la sută. Dar nu ai prea multe opţiuni când trebuie să găseşti o femeie pentru rolul ăsta... Mi-ar fi plăcut ca Lila Downs să fie actriţă şi să o joace pe Frida. Are mult mai multă forţă decât Salma. Ea doar cântă unele melodii din film. Paloma Negra e cântată acolo de altcineva, dar interpretarea Lilei îmi pare mult mai bună. Are o voce care îţi dă fiori. Realmente. Se apropie de senzaţia pe care doar un song cântat de Lhasa a mai reuşit să mi-o dea... Da, ca şi cei mai buni scriitori, şi muzica bună vine tot din zonele "ciudate" ale lumii.

Răzleţe

Aseară am observat că orchestrele româneşti de muzică populară au cam aceleaşi instrumente ca şi cele de jazz: contrabas, vioară, trompetă, saxofon, tobe. Pianul e înlocuit de ţambal.

***

Singurul moment care îmi lipseşte de la fostele joburi e acela când veneam obosită de pe coclauri, mă aşezam în faţa tastelor, cu o cafea lângă şi începeam să scriu. Toată lumea din jur dispărea, zgomotele se estompau, cafeaua aluneca încet printre simţuri şi rămânea doar plăcerea de a vorbi în scris.

***

Am început să-l citesc pe Fernando Pessoa. Încă mi-e greu să accept că poate exista cineva atât de... deocamdată mi-e greu să-l definesc, nu găsesc cuvântul potrivit. Revin după ce termin cartea.

***

Când vrei să aparţii şi nu reuşeşti, ce faci? Scoţi cinismul de la naftalină. Sau asculţi obsesiv un song. Sau închizi ochii minţii şi începi să scrii. Scrisul eliberează. Sau dormi. Dacă reuşeşti, pentru că somnul poate fi un lux uneori. Azi nu fac concesii. (21 mai 2007)

***

Într-o gară, pe un tren mai vechi, era un banner cu Descoperă România turistică. Orice călătorie e o experienţă. Cât adevăr...

***

Căşti, muzică, play! Liniştea s-a făcut cioburi.

***

În dimineaţa asta n-am chef de ştiri, banalitate împinsă la extrem.

Gata cafeaua.

Încă un song.

Zilele trecute am primit Să vie Bazarcă!, a lui Teodoreanu.

Am visat ceva şi mi-ar plăcea să cred în premoniţii. De data asta.

Mă duc să caut culori.

Theme

La Rivière De Notre Enfance

Seul

Belleville

Am găsit Caietele lui Camus.

Walk Away

Try to Remember