Mă uitam aseară la un documentar despre Sri Lanka - întâmplător găsit, în încercarea de uita puţin de oboseală (să stai în spatele tejghelei într-o florărie nu e nici pe departe atât de uşor cum cred unii) - şi am avut o revelaţie: România va ajunge, în cel mai fericit caz, doar o amintire a unei civilizaţii de cândva. O să fim şi noi ca lumile alea uitate, din care au mai rămas doar unele construcţii ciudate, picturi murale şi altele de gen, despre care se vorbeşte în unele emisiuni pe care lumea oricum le ignoră. Deja suntem în perioada declinului vertiginos, pe o pantă din a cărei curgere nu se mai vede cale de întoarcere. Nu mai avem idealuri, nu mai gândim în perspectivă, nu construim proiecte, nu punem la cale idei, cultura e pitită undeva adânc, ferită de cinismul vremurilor... Ziceam mai deunăzi că America de Sud s-a salvat oarecum, prin literatură şi prin muzică. Noi nici asta nu reuşim... Vorba unui prieten, care, la rândul lui, cita pe altcineva: Ce vom fi făcut 20 de ani? Greu de răspuns. Sau prea uşor. Stupid de uşor. Un răspuns de care, probabil, ne e prea ruşine, aşa că îl închidem în noi şi încercăm să ne salvăm care cum poate...
Şi mă obosesc oamenii care încearcă din răsputeri să pară interesanţi. Vorbesc în propoziţii fără cap şi fără coadă, codificat (zic ei), profund. Suprarealist, cică...
La fel mă oboseşte şi iarna asta nereuşită.
Totuşi, am găsit o idee ce merită continuată. A altora, nu a mea.
Şi iarăşi zic
... din veacu’-acesta să ieşim cumva
prin geamuri sparte-aşa cum fac copiii...
Şi mă obosesc oamenii care încearcă din răsputeri să pară interesanţi. Vorbesc în propoziţii fără cap şi fără coadă, codificat (zic ei), profund. Suprarealist, cică...
La fel mă oboseşte şi iarna asta nereuşită.
Totuşi, am găsit o idee ce merită continuată. A altora, nu a mea.
Şi iarăşi zic
... din veacu’-acesta să ieşim cumva
prin geamuri sparte-aşa cum fac copiii...
6 comentarii:
pai asta cu "Nu mai avem idealuri, nu mai gândim în perspectivă, nu construim proiecte, nu punem la cale idei, cultura e pitită undeva adânc, ferită de cinismul vremurilor..." are legatura cu ce n-am facut in 65 de ani, astia ultimii 20 fiind pentru noi doar o continuare a apatiei din perioada totalitara.. Pe de-o parte "ajutati", pe de alta c-asa suntem multi dintre noi facuti, vom mai continua probabil intr-acelasi stil pe care macar am putea inregistra brand daca altceva nu putem schimba..
insa aia cu "america de sud salvata" este cam trasa de par..:))Acel continent pentru prea multi oameni din lume inseamna doar brazilia si argentina, un nume ca Llosa neurcand, cred eu, numele tarii sale in ochii a prea multora chiar si dintre cititorii acestuia. Daca vei iscodi omuletii din jurul nostru vei afla despre columbia tot felul de traznai halucinogene dar numa' despre faptul ca-i tara de origine a lui marguez..despre fuentes la fel...si tot asa...
tocmai ce citesc "ratacirile fetei nesabuite", trebuia sa zic..:))
Aia cu 65 de ani nu o mai inghit de multa vreme ca pseudoexplicatie pt mediocritatea pe care o avem, de fapt, in gene. Chiar nu mai vreau sa o aud...
Salvarea Americii de Sud era o metafora, in sensul ca de acolo s-au ridicat multi oameni de cultura - Llosa e doar unul, mai sunt multi, realmente multi. Si, daca nu toti s-au ridicat la nivelul lui Llosa, cel putin aia au protestat intr-un fel sau altul. La noi nu mai vezi asta. Il vezi pe Liiceanu spunand la teve ca el e scarbit de roamni si merge la lucru la ore care ii permit sa se intersecteze cat mai putin cu prostimea, ii vezi pe altii care dau mana cu diverse guvernari, ca sa obtina si ei niste contracte cu statul pentru editurile lor. Jalnic...
Tot de acolo, din partea aia de lume hulita vine o gramada de muzica buna. Eu ziceam de o salvare simbolica, la nivel cultural, individual, zi-i cum vrei. Prin comparatie, azi, noi suntem zero la capitolul asta. La toate, de altfel. La noi, toti au bagat capul in nisip si asteapta vremurile bune, pe care sa le aduca providenta, cine altcineva.
Ma gandeam recent la cafenelele de candva, din Bucuresti, cand oamenii de litere se intalneau si dezbateau, se implicau. Ii vezi astazi pe undeva? Ai vazut vreun scriitor roman care sa coboare din turnul lui de fildes altfel decat la vreo pompoasa lansare de carte? Altfel decat la teve? In orasele europene inca exista cafenele literare, la noi le-a ingropat ipocrizia si grandomania.
pai din ceea ce zici tot cei 64 de ani se subinteleg...La noi, razboiul a adus pe langa multa durere si impietrirea sufletelor...Perioada interbelica descrie o lume asa cum ne-am fi dorit'o..Unde in afara unei mase largi influentata direct de arta si cultura europeana aveam si elite ce reuseau sa reinventeze actul cultural, artistic, sa se autopropulseze intelectual fara a depinde de vreun curent ori miscare culturala..Oameni ca iancu, urmuz, ţara, naum, fundoianu, brauner, enescu ori brancusi ar fi trebuit sa insemne si pe plan local nu numai mondial un reflex catre si mai bine, catre si mai sus. Dar razboiul, geografia si politica prost, prea prost inteleasa si-au facut meandrele castigand lupta cu avangarda si progresul cultural. Au venit sovieticii, au rasarit nebuni creduli, s-au nascut frica, teroarea si mai apoi lehamitea. Inca mai sunt oameni care-si aduc aminte de mitingul lui ceausescu din 68 ca fiind un varf al lui politic...Au fost multi tâmpi atunci care au crezut in el..Ori oameni care plangeau la funerariile lui dej...Asta ne-a ingropat pentru prea mult timp...toate astea si-au facut asa cum trebuie lacas in mintile noastre, inlocuind dispozitia de creativ cu frica de nou...Postmodernismul si generatia optzecista in literatura romana pare o insula de revenire doar daca nu afli despre aceleasi curente si-n tarile vecine. La noi si curajul avea doza sa de teama..:)
(despre liiceanu nu zic nimic, aceeasi lehamite o avea si inainte de '89, dosarele o spun..;) )
Prin 95/96 aveam niste colocvii in club a si mai ales in laptarie..Invitam tot felul de omuleti ce-mi inspirau varfuri de lance in domeniile lor si-i iscodeam impreuna cu cei cativa prezenti sa aflam de ce nu mai poate exista in zilele noastre un "75hp" (asa numeam la un moment dat si intalnirile)...Concluzia acestor saptamanale convorbiri a fost cum ca avem nevoie de ragaz si de o noua generatie care sa preia ritmul celor 'de-afara' si sa imprime in zece, douazeci de ani ritmul propriu... vax...Generatia s-a dovedit a intarzia si inca pare ca mai are de recuperat din urma...
Legat de scriitori..apai l-am tot vazut pe cartarescu...Nu detine un turn de fildes..I-ar cam trebui caci coborat in editoriale si alte cele, fara sa vrea intra prea intre maselele plebei..Parerea mea e ca totusi unii oameni au nevoie de o aura in jurul lor care sa invaluie misterul, turnul de fildes constituind pentru altii ce-l urmeaza un simbol al creativitatii neatinse...na, parerea mea.
Printr-aceiasi ani, 94-96 mergeam la tot felul de cafenele literare. Aproape ca imi doream sa nu mai stiu a scrie, caci multa mizerie umana si joasa spetza am intalnit..asa ca are si revers acest fel de socializare culturala..:)
articolul si comentariile voastre reflecta o realitate deprimanta. De care eu sunt straina (cu exceptia filmelor de investigatii, nu prea ma intereseaza mare lucru pe canalele noastre).
De America Latina si eu sunt îndragostita. Nu pentru literatura sau muzica, ci pentru suprafetele intinse, pentru dulceata limbii, caldura sufleteasca a latino-americanilor.
Toni, nu inteleg de ce ne e atat de greu sa admitem ca raul e in noi, nu in geografie, in istorie, in razboi, in comunisti si in ce mai vrei tu. Avem niste caracteristici pe care ar trebui sa le acceptam, sa nu le mai negam. Abia atunci am putea merge inainte. Atata timp cat vom da vina pe toata planeta pentru raul in care ne scaldam si ne vom respinge trecutul - care incepe cu mult inainte de razboiul ala, adu-ti aminte ca dintotdeauna romanii au jucat la doua capete, de exemplu -, nu vom reusi nimic. Noi n-avem identitate...
Schimbul de generatie... nici asta nu mai e o justificare suficienta. Ce inseamna la noi o generatie? Acum, avem o generatie de indiferenti. E la fel de rau. Noi stim doar extremele, iar asta nu e bine, extremele nu vor duce niciodata la nimic bun.
Despre Cartarescu nu vreau sa vorbesc, o sa spun doar ca nu imi place, realmente nu imi place.
Iar editoriale nu mai citesc de multa vreme, pentru ca imi pare genul jurnalistic cel mai facil si mai fals. Am vazut cum se scriu editorialele...
In fine, revenind (oricum, subiectul e larg si se pot discuta multe), am vrut sa spun doar ca eu nu intrevad acum, la noi, o miscare, un curent care sa ne ghideze, de asta parem sa avem nevoie. Si asta nu poate veni din politica, politica e compromisa de tot in clipa asta. Ne lipseste faimoasa atitudine civica, noi nu stim ce e aia. Dar cine sa ne invete? Oamenii de cultura, ziceam eu. Dar ei nu vor.
Este deprimant, giulia. Si nu neaparat o vezi la televizor. O vezi in jurul tau, daca esti aici. Eu nu sunt chiar o pesimista, pana acum doua-trei luni, eram printre cei care sustineau ca mai avem speranta, ca lucrurile se misca, incet, dar se misca. Dar nu mai reusesc sa fac asta. Poate e doar ceva trecator, naiba stie. Cert e ca in clipa asta nu intrevad acel ceva care sa aduca o schimbare in bine.
Trimiteți un comentariu