Ştii, apropo de ultima noastră discuţie, ai fi surprins cât de lucidă şi de cinică pot fi. Aş zice că în egală măsură cu sentimentalismul de care sunt în stare. Presupun că asta e cheia echilibrului meu. Nu ştiu exact dacă aşa am fost mereu sau e rezultatul diverselor experienţe. În esenţă, cred că aşa am fost, totuşi. Şi cred că luxul meu e să mă port aşa cum simt, fără prefăcătorie, fără măşti. Mă oboseşte să joc un rol.
Ploaia continuă să cadă şi îmi sfidează hotărârea de a nu visa cu ochii deschişi. Tentaţie sub formă de stropi.
Energia de dimineaţă s-a risipit încet.
Dacă închid ochii, cred că pot simţi o mână pe obraz...
De ce fug oamenii de suflet?
Dacă închid ochii, cred că pot simţi o mână pe obraz...
De ce fug oamenii de suflet?
Aseară, butonând telecomanda, am prins o secvenţă dintr-un film ieftin şi mi-a plăcut o replică: dragostea adevărată e reflexia sufletului tău în persoana cealaltă. E cât se poate de adevărat...
Ce spuneam mai demult? Că oamenii mai întâi te judecă, abia apoi încearcă să te înţeleagă. În cazul fericit când fac şi asta din urmă. Cel mai ades, însă, îşi arogă dreptul de a te judeca şi atât. Ei bine, da, încă o dată, am avut dreptate în privinţa asta. Din fericire, niciodată n-a prea contat pentru mine ce spune lumea, nu sunt genul care merge funcţie de cum bate vântul. E drept că părerile unora mă ating, în sensul că mă doare când mă judecă, dar aproape toate durerile sunt vindecabile. Am învăţat şi asta în timp. Da, faimosul în timp.
Dacă eşti prea deschis cu cineva poate fi dăunător? Poate că da...
Dacă eşti prea deschis cu cineva poate fi dăunător? Poate că da...
Şi ştii ce cred? Că sentimentele nostre dansează un soi de tango: doi paşi în faţă, unul în spate, doi paşi în spate, unul în faţă şi tot aşa.
Nu-mi plac serile de toamnă aici, pentru că nu mă pot plimba, prea multe strazi înguste şi întunecate. Şi pustii, cu excepţia weekendului. Îmi lipsesc luminile haotice, mulţimea în care mă pot pierde, să fiu doar un anonim care îşi plimbă cuvintele, cu mâinile înfundate în buzunare.
Şi trebuie să fac ceva cu geamurile astea dezgolite, simt nevoia de intimitate, de spaţiu protejat de priviri, în care întunericul să nu dea buzna, să nu izbească. Voiam să te întreb ceva când m-am apucat să îţi scriu, dar apoi mi-am dat seama că n-am starea necesară.
Şi trebuie să fac ceva cu geamurile astea dezgolite, simt nevoia de intimitate, de spaţiu protejat de priviri, în care întunericul să nu dea buzna, să nu izbească. Voiam să te întreb ceva când m-am apucat să îţi scriu, dar apoi mi-am dat seama că n-am starea necesară.
2 comentarii:
Lucida, cinica si sentimentala in acelasi timp sunt probabil trasaturi care te definesc si care se vad, in special de tine, care te cunosti cel mai bine...
Cum te vad si altii, aici au cuvantul cei care chiar te cunosc sau macar pretind asta!
Pentru mine cititor, un lucru e sigur, scrii bine, de cele mai multe ori, mie cel putin imi transmiti stari sufletesti placute in care ma regasesc, lucru care se intampla si cand nu scrii...dar postezi muzica, asa te-am remarcat,de fapt!
Conteaza sa rezonezi si la prima tinerete nu prea suntem atenti la detalii...tot cu timpul, pe care'l invocai, apare "maturizarea sufletului".
Daca, sincera si deschisa fiind, unii vor profita, nu tu vei pierde ci ei, deci nu te "ingrijora".
Ma apuc de treaba, o zi placuta!
Multumesc pt aprecieri, ma bucur ca scrisul meu reuseste asta... :)
Ai mare dreptate si in privinta tineretii, mai apoi ne schimbam, se schimba perspectivele, se schimba intelegere unor lucruri samd. Uneori, e complicat. :)
Trimiteți un comentariu