Era plin oraşul de cafenele pariziene sau vieneze, apoi orientale, unde cafeaua se fierbea în nisip şi se aducea la masă în filigene. E fără capăt şirul de gospodine care îmi vin în minte, aşezate pe scaun, cu rîşniţa de alamă, ca un proiectil de tun, proptită în burtă şi ţinută cu mîna stîngă, în timp ce cu mîna dreaptă învîrtesc de mîner, făcînd să scrîşnească înăuntru boabele de cafea prăjită. În toate casele se bea cafea, ba la o oră, ba la alta, dacă nu toată ziua.
Am cunoscut o persoană care fuma o sută de ţigări pe zi şi bea cincizeci de cafele; ştiu însă că alţii ajungeau mult mai departe. O reclamă în ziare propunea doritorilor un aparat automat care putea să facă optzeci de cafele pe oră. Parcă oamenii nu mai aveau altă treabă! Ceea ce pomenesc se întîmpla prin anii 1924-1925, la ei mă refer, dar putea să fi fost şi mai de mult, şi mai tîrziu, pînă a venit războiul şi nu s-a mai găsit cafea decît la bursa neagră; de la un timp a dispărut şi de acolo.
(...)
La domnul Sasu cafeaua era expusă în mari recipiente de aramă bătută, cu flori tropicale, cu ghirlande, cu palmieri şi cămile. Recipientele, înşirate în rafturi, aveau un geam în faţă, ca să li se vadă cuprinsul, boabele de cafea verde, întregi, sănătoase, neciuntite, nezbîrcite, parcă abia culese, semănînd cu o grămadă de ochişori aţintiţi asupra clienţilor. Sub geam era un oblonaş şi sub el un scoculeţ prin care cafeaua curgea de-a dreptul în pungă, dacă se deschidea oblonaşul; prin sticlă se vedeau boabele de cafea mişcîndu-se, unduind, scufundîndu-se; ce plăcere şi să vinzi şi să cumperi asemenea marfă!
(...)
Se găsea cafea de toate felurile, la alegere, dar cea mai multă venea din Brazilia, care pe atunci dădea jumătate din producţia lumii. Urmau cea din Columbia, din Antile, din Mexic, din Africa ecuatorială, am uitat din ce ţară, care cred că de altfel azi şi-a schimbat numele. În sfîrşit, deşi în cantitate mai mică, nu lipsea nici cafeaua din Camerun, Madagascar şi Abisinia. (...) Tot acolo se găseau reţete pentru diferite amestecuri, ca să mulţumească toate gusturile rafinate, cafea mai tare sau mai uşoară, cu arome mai stinse sau mai frapante.
(Radu Tudoran, Ieşirea la mare)
Am cunoscut o persoană care fuma o sută de ţigări pe zi şi bea cincizeci de cafele; ştiu însă că alţii ajungeau mult mai departe. O reclamă în ziare propunea doritorilor un aparat automat care putea să facă optzeci de cafele pe oră. Parcă oamenii nu mai aveau altă treabă! Ceea ce pomenesc se întîmpla prin anii 1924-1925, la ei mă refer, dar putea să fi fost şi mai de mult, şi mai tîrziu, pînă a venit războiul şi nu s-a mai găsit cafea decît la bursa neagră; de la un timp a dispărut şi de acolo.
(...)
La domnul Sasu cafeaua era expusă în mari recipiente de aramă bătută, cu flori tropicale, cu ghirlande, cu palmieri şi cămile. Recipientele, înşirate în rafturi, aveau un geam în faţă, ca să li se vadă cuprinsul, boabele de cafea verde, întregi, sănătoase, neciuntite, nezbîrcite, parcă abia culese, semănînd cu o grămadă de ochişori aţintiţi asupra clienţilor. Sub geam era un oblonaş şi sub el un scoculeţ prin care cafeaua curgea de-a dreptul în pungă, dacă se deschidea oblonaşul; prin sticlă se vedeau boabele de cafea mişcîndu-se, unduind, scufundîndu-se; ce plăcere şi să vinzi şi să cumperi asemenea marfă!
(...)
Se găsea cafea de toate felurile, la alegere, dar cea mai multă venea din Brazilia, care pe atunci dădea jumătate din producţia lumii. Urmau cea din Columbia, din Antile, din Mexic, din Africa ecuatorială, am uitat din ce ţară, care cred că de altfel azi şi-a schimbat numele. În sfîrşit, deşi în cantitate mai mică, nu lipsea nici cafeaua din Camerun, Madagascar şi Abisinia. (...) Tot acolo se găseau reţete pentru diferite amestecuri, ca să mulţumească toate gusturile rafinate, cafea mai tare sau mai uşoară, cu arome mai stinse sau mai frapante.
(Radu Tudoran, Ieşirea la mare)
2 comentarii:
Nu imi cred ochilor Radu Tudoran, din sfanta mea traime aici! Si Iesirea la mare... superb! Zilele astea un pasaj splendid despre ceaiul care se consuma la porturile dunaririi de tot omul, in ceainarii, zi lumina am descoperit la Panait Istrati, dar eu is lenes si nu il transcriu! Fain
Mie îmi place f mult Radu Tudoran, am început să adun toate cărţile lui, deşi nu am timp acum să le citesc pe toate. Dar o veni şi vremea aia. E relaxant. Şi Panait Istrati e fain. :)
Trimiteți un comentariu