Îţi schimbi viaţa, încăperea, oraşul, iubita, dar chiar dacă te lepezi de toate rămâne ceva pentru totdeauna, ceva ce porţi în tine de când te ştii şi cu mult înainte de a ajunge să gândeşti, nucleul sau măduva a ceea ce eşti, a ceea ce niciodată nu s-a stins, nu o convingere, nici o dorinţă, ci un sentiment, uneori înăbuşit, ca jăratecul încins sub cenuşa focului din noaptea trecută, dar aproape întotdeauna foarte acut, zvâcnind în faptele tale şi punând lucrurilor culoarea depărtării durabile; eşti sentimentul de dezrădăcinare şi de înstrăinare, de a nu fi întru totul în niciun loc, de a nu împărtăşi certitudinea apartenenţei care la alţii pare atât de firească sau atât de uşoară, siguranţa cu care mulţi dintre ei se obişnuiesc sau o au, sau se lasă să se obişnuiască sau să o aibă, sau consideră sigur pământul pe care-l calcă, trăinicia ideilor lor, viitoarea durată a vieţilor lor. Eşti întotdeauna musafirul ce nu este sigur că a fost invitat, chiriaşul ce se teme că va fi dat afară, străinul căruia-i lipseşte un act ca să-şi legalizeze situaţia, băieţelul grăsuţ şi sfios printre cei mai tari şi mai grozavi din curtea şcolii, mocăitul cu platfus printre soldaţii din cazarmă, efeminatul singuratic printre masculii agresivi, elevul model ce în sufletul lui moare de ruşine şi de singurătate şi şi-ar dori să fie unul dintre acei codaşi ai clasei ce râd de el, tatăl de familie îmbâcsit de plictiseală şi ranchiună conjugală ce priveşte cu coada ochiului femeile în timp ce se plimbă de braţ cu a lui duminica după-amiaza, pe o stradă din oraşul lui de provincie, angajatul temporar ce nu reuşeşte să obţină un contract definitiv, negrul sau marocanul ce sare dintr-o barcă clandestină pe plaja din Cadiz şi intră noaptea într-o ţară necunoscută, ud leoarcă, mort de frig, îndepărtându-se în goană de farurile şi de lanternele jandarmilor, republicanul spaniol ce trece graniţa în Franţa în ianuarie sau februarie 1939 şi este tratat ca un câine sau ca un ciumat şi trimis într-un lagăr de concentrare, pe ţărmul neprimitor al mării, închis în geometria sinistră a barăcilor şi a gardurilor din sârmă ghimpată, geometria şi geografia naturală a Europei din acei ani, începând cu plajele infame din Argeles-sur-Mer, unde se înghesuie ca nişte vite republicanii spanioli, până în ultimele colţuri ale Siberiei, de unde s-a întors vie Margarete Buber-Neumann ca să fie trimisă nu spre libertate ci spre lagărul german din Ravensbruck.
(Antonio Muñoz Molina, Sefarad)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu