(fragment)

N-aş spune că era o frumuseţe, nu una izbitoare, nu genul pe care ţi se opreşte privirea şi rămâi blocat câteva clipe, mirat că există perfecţiune, dar vădea feminitate. Şi un soi de fragilitate care te făcea să vrei să te aşezi în faţa ei şi să o asculţi. Chiar şi atunci când nu vorbea. Deşi, poate că nu e cel mai potrivit spus fragilitate, nu vorbesc despre neajutorare, despre femeia care imploră prin toţi porii să fie dominată, călcată în picioare pe altarul masculinităţii. Delicateţe, poate că e mai bine spus aşa.
- Ce aveai acolo? Să...
Am făcut semn spre bar, cu ochii pe paharul ei gol.
- A văzut Vanea, cred că se rezolvă, mulţumesc.
- Dar ce era?
A luat pachetul cu ţigări de pe un colţ al mesei şi a aprins una.
- Mojito.
A tras un prim fum, pe care l-a eliberat în sus, cu gestul unui fumător vechi.
- Tu nu fumezi, nu?
- Ba da, dar nu când cânt. Tu fumezi mult.
A zâmbit iar, cu un colţ al buzelor frumos conturate şi nerujate. O şuviţă i-a alunecat peste obraz când s-a întins după scrumieră. Am împins-o spre ea. A pus ţigara pe marginea ei şi a luat de pe masă o agrafă din perle albe, cu care şi-a prins şuviţa. N-avea alte bijuterii sau gablonţuri. Era de o simplitate odihnitoare. Niciodată nu le-am înţeles pe femeile care se machiază excesiv şi se îmbracă complicat, cu tot felul de bluze suprapuse într-un haos care pentru ele o fi având vreun sens, dar nu şi pentru mine. Şi cu fuste lungi şi largi, fără forme, fără o formă anume, doar un morman de textile anoste, plus o grămadă de mărgele şi de brăţări la fel de ciudate. O neglijenţă studiată, de care niciodată nu m-am simţit atras.
Purta blugi şi o bluză albă. Şi pantofi negri din lac, cu toc mic. Niciun inel, niciun lănţişor sau mărgele. Nici măcar cercei. Doar ceas şi agrafa din perle albe. Prin broderia de pe cămaşă se întrevedeau formele rotunde ale sânilor.
- Vii de mult timp aici...
- E o întrebare?
- Nu sunt sigur.
Chiar nu eram. Îmi dădeam seama că mi-o aminteam cumva acolo, că nu era prima dată când o vedeam, dar abia atunci deveneam conştient de prezenţa ei. Imagini din alte seri mi se derulau rapid în minte, ca dintr-un film în care o zăream din când în când, femeia singură de la masa din colţ, mereu cu un pahar şi cu o cafea în faţă. Şi cu ţigara la îndemână. În unele imagini mai era o femeie cu ea, sau o femeie şi un bărbat, sau doar un bărbat. Dar în cele mai multe nu mai era nimeni. Vorbea des cu Vanea, care se aşeza şi el la masa ei, uneori. Am oprit filmul din capul meu şi am dat să mă ridic.