Un duet pe nedrept (zic eu) uitat şi puţin mediatizat în vremea noastră: Nancy Sinatra and Lee Hazlewood. El e cunoscut în primul rând ca voce de country (eu zic să-l ascultaţi, nu vă lăsaţi păcăliţi de etichete, mai ales albumul intitulat Farmisht, Flatulence, Origami, Arf!!! and Me), iar ea n-a avut chiar succesul tatălui ei (deşi, în fond, el a fost doar un crooner, nu?). Dar vocile lor sună foarte bine împreună. În pauze de chestii mai serioase, eu îi ascult de două zile şi îi recomand, pentru o scurtă întoarcere în anii '60. În plus, am descoperit azi prin discografia lui nişte songuri care îmi plac mult - vocea, care merge spre bariton, cred că e de vină.
Şi o mostră de pe albumul amintit - It Had To Be You.
2 comentarii:
Nu știu dacă ai auzit de Iulian Comănescu... Mai deunăzi afirma într-un interviu (pe The Chronicle) că Frank Sinatra, în opinia urechii dumisale, behăie. Așa că să nu ne mirăm dacă acest cuplu despre care scrii a fost pe nedrept uitat, sau tratat.
Cred că am şi citit interviul ăla. Păi... Sinatra, am şi spus, intră la categoria crooner. Iar ăsta e un fel mai pretenţios de a spune că behăie, probabil. :)) Era comercial, da, dar era ascultat de public divers, inclusiv de cel mai pretenţios. Eu încă îl mai ascult uneori... Unii spun că e subcultură. Acu'... eu n-aş fi atât de categorică. În muzică, eu rar trag linii atât de vizibile. Sunt puţine genuri pe care să nu pot să le ascult. Există momente potrivite pentru diverse muzici.
Nici ce am recomandat eu aici nu e genial, dar poate fi ascultat. Mă rog, discuţia despre muzică se poate complica, foarte mult chiar.
Trimiteți un comentariu