Există un avantaj dacă eşti genul care se trezeşte cu noaptea-n cap: poţi vedea răsăritul şi în oraş. Nu e la fel de spectaculos ca la mare, dar e frumos.
Ca de obicei, când vine decembrie, aştept să ningă. Deşi mintea îmi spune că nu-mi place iarna, sufletul meu aşteaptă zăpada. Şi tot în decembrie, de fiecare dată, mă îndrăgostesc de portocale.
Ieri am găsit colindele cântate de Madrigal. Şi mi-am amintit de copilărie, de Crăciunul de acasă, de zăpezile de cândva... şi mi s-a făcut dor, deşi în ultima vreme încerc să îmi disciplinez astfel de porniri. În diverse direcţii.
Citeam nişte ştiri mai devreme şi mă gândeam că la noi mişcarea occupy se vede doar la nivel de supermarket. O fi semn că situaţia nu e chiar atât de albastră.
Sunt oameni cu care nu am mai vorbit de vreun an, deşi nu am niciun motiv să stau departe de ei, nu s-a întâmplat nimic, îmi sunt dragi. Pur şi simplu, am o perioadă (cam lungă deja) în care nu reuşesc să ies din carapace şi să socializez, deşi aş vrea. Mai sunt doar 2-3 oameni cu care comunic regulat şi cu adevărat. Plus prostelile de pe fb, care nu se pun.
Îl urmăresc de ceva vreme pe Nicuşor Dan şi, categoric, o să îl votez. Doar că nu-mi dau seama încă dacă el şi cei care îl susţin sunt conştienţi că au nevoie de o campanie profesionist făcută şi de sprijin din interiorul sistemului. Altfel, s-ar putea să fie energie irosită. Dar e un semn că oamenii s-au săturat de politic, că societatea civilă vrea altceva. Întrebam acum vreun an dacă ar fi posibilă o lume fără partide politice. E greu să îţi închipui o astfel de lume, e drept. Totuşi, sistemul actual e tot mai erodat...
De două zile ascult albumul ăsta. Şi sună foarte bine, e liniştitor, e ideal pentru perioada asta din an.
Şi am început ultima (cred că e ultima) carte a lui Vişniec.
Zilele astea m-am oprit la un chioşc cu ziare. Voiam să cumpăr măcar un ziar. Şi mi-am dat seama că nu am ce să iau, în afară de revistele culturale. Cândva luam Caţavencu. Acum, toate derivatele din fosta Academie Caţavencu sunt caracterizate, cu foarte mici excepţii, de două aspecte: umorul tinde spre zero, iar în ce priveşte vulgaritatea... sky is the limit.
**
şi iar spun - luminiţele de Crăciun sunt ciudate fără zăpadă; sau poate că reacţionăm noi condiţionat
prima cafea s-a evaporat
ieri, pe una dintre banchetele din metrou, din şase oameni, cinci manevrau telefoane mobile şi alte gadgeturi; oare ce făceau înainte ca ele să fi existat? n-am reuşit să-mi amintesc lumea dinaintea lor
mi-e dor de Wiesbaden
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu