M-am săturat de discuţii despre cazul Huidu, care mai de care mai cretine. Mai ales că observ aceeaşi tendinţă de la noi de a aluneca dintr-o extremă în alta. Fie îl desfiinţăm, fie îi plângem de milă ca şi cum n-ar fi greşit absolut deloc. Cu alte cuvinte, fie suntem nesimţiţi (am văzut tot felul de glumiţe răsuflate), fie vrem să adoptăm faimoasa "atitudine zen" (o aiureală la modă în ultima vreme, greşit înţeleasă, desigur) - mai simplu spus, să fim cu fundul în două bărci.
M-am întors la cărţile lui Djuvara, care are un optimism moderat foarte reconfortant... După care o să încep nişte povestiri ale lui Bolano.
Pe vremea asta, acasă (în Satu Mare), străzile erau pline cu vânzători de castane coapte. Luai un cornet cu castane calde, care miroseau frumos, şi îl ţineai în mâinile reci. Una dintre puţinele plăceri ale începutului de iarnă. Aici n-am văzut aşa ceva.
Citeam dimineaţă ceva foarte pesimist pe un blog. Şi mă întreb cât de obosit poţi fi să ajungi să gândeşti aşa. Eu nu sunt chiar un optimist, dar nici omul extremelor nu sunt. E stupid şi nefiresc să hăhăi toată ziua, dar la fel de nefiresc e să nu mai vezi niciun rost, nicio pată de culoare în jur.
aş vrea:
un curs de creative writing
o seară în care s-o chem la mine pe J, să dăm muzica tare şi să ne prostim
să-mi amintesc să mă duc după dosar
ultima carte a lui Pleşu
longing for a song
M-am întors la cărţile lui Djuvara, care are un optimism moderat foarte reconfortant... După care o să încep nişte povestiri ale lui Bolano.
Pe vremea asta, acasă (în Satu Mare), străzile erau pline cu vânzători de castane coapte. Luai un cornet cu castane calde, care miroseau frumos, şi îl ţineai în mâinile reci. Una dintre puţinele plăceri ale începutului de iarnă. Aici n-am văzut aşa ceva.
Citeam dimineaţă ceva foarte pesimist pe un blog. Şi mă întreb cât de obosit poţi fi să ajungi să gândeşti aşa. Eu nu sunt chiar un optimist, dar nici omul extremelor nu sunt. E stupid şi nefiresc să hăhăi toată ziua, dar la fel de nefiresc e să nu mai vezi niciun rost, nicio pată de culoare în jur.
aş vrea:
un curs de creative writing
o seară în care s-o chem la mine pe J, să dăm muzica tare şi să ne prostim
să-mi amintesc să mă duc după dosar
ultima carte a lui Pleşu
longing for a song
8 comentarii:
Una dintre placerile ce le poti gasi doar in zona noastra, se pare; castanele coapte si aburii lor din luna octombrie/noiembrie.
Da, să ştii că nici în Timişoara nu am văzut. Doar la noi. Aici sunt prin supermarketuri, probabil, poate găsesc şi prin pieţe, tre să caut, că mor după ele. Dar nu pe stradă, să le simţi aroma.
Bine ai venit pe aici, să mai scrii cum vezi Parisul zilelor noastre. :)
http://www.trilulilu.ro/fragmentarium/9714a9a4935e05
Frumoasă selecţie. :)
timisoaaaaraaa?:D
Dada, Timişoara. De ce strigi? :)) Am stat pe acolo vreo trei ani.
Drăguţă povestea aia cu "probabil poet". :)
dragut desigur
C'mon, chiar mi-a plăcut.
Ăsta era un ton îmbufnat? N-am zis nimic rău de TM. Nu acum. :)
Trimiteți un comentariu