Aseară m-am uitat un pic la ştirile despre proteste, iar azi mi-au mai căzut ochii pe câte unele scrise pe aceeaşi temă. Şi mă întreb dacă cei care mărşăluiesc sub deviza indignaţi-vă ştiu ce vor. Nu mai vor bănci, nu mai vor capitalism, îl arborează pe Guevara deasupra capului, nu mai vor dobânzi mari, nu mai vor credite. Nu mai vor, pur şi simplu. Dar nu spun ce vor. Când vrei să dai jos un sistem, ar trebui să ai pregătit ceva de pus în loc. Ok, nu mai vrei capitalism, comunismul îmi place să cred că nu mai e luat în calcul (sunt convinsă că cei care îl admiră pe Guevara doar bravează şi habar n-au despre ce vorbesc), dar cu ce îl înlocuieşti? Ca să nu mai spun că, de fapt, Europa e cam socialistă, nu putem vorbi de capitalism curat.
Nu cred să-i fi obligat nimeni pe cei care azi se răzvrătesc să-şi cumpere pe credit diverse proprietăţi şi bunuri care, de fapt, nu le folosesc la nimic. Lăcomia nu se vede doar de partea băncilor. Dacă ele nu ar fi găsit doritori de credite, amatori de consum excesiv, povestea asta n-ar fi atins culmile de azi. Ne înconjurăm de tot felul de obiecte mai mult sau mai puţin utile, ne îndatorăm pentru orice fleac la modă, am ajuns să trăim cu o piramidă de lucruri peste noi, care se adună, se adună, se adună, iar apoi ne mirăm că nu mai putem respira....
Sigur că e un cerc vicios, dar întâi ar trebui să îşi schimbe fiecare atitudinea, să se întoarcă spre sine, să-şi revizuiască nevoia absurdă de câte trei telefoane, 3-4 televizoare într-o casă, 2-3 maşini de familie, 5000 de perechi de pantofi, încă pe atâtea poşete şamd, şamd, şamd. Nu vreau să intru în detalii despre producători şi cumpărători şi nici să ajung la un limbaj pretenţios, spun doar că eu sunt convinsă că schimbarea trebuie să pornească de la nivel de individ. Pare demodat să spui asta în epoca vitezei şi a acumulărilor de orice fel, dar chiar cred că asta e soluţia. Numai că noi nu învăţăm din greşeli, istoria ne-a arătat-o de atâtea ori, aşa că nu mă aştept la o minune...
Recent, într-o seară în care eram adunaţi la un pahar de vorbă, câţiva de la masă au început să vorbească despre case - unii despre câţi bani au băgat în una ridicată de la zero, alţii despre cât ar costa să modernizeze nu-ştiu-ce-casă-veche, acoperiş nu ştiu de care, etaj, mansardă, sume mari, chiar foarte mari, credite peste credite... mă uitam la ei ca un spectator la unii de pe o scenă şi mă întrebam de ce atâta efort pentru o casă. Să te înconjori de patru pereţi cât mai dichisiţi, pe care apoi să-i umpli cu lucruri la fel de dichisite şi la fel de inutile, cele mai multe dintre ele. Ca în final să ce? La atât de rezumă viaţa? Şi nici măcar nu erau oameni proşti, ba dimpotrivă. Dar microbul ăsta al acumulărilor de orice fel pare să-i fi cuprins pe toţi... I-am ascultat o vreme, iar la un moment dat eu şi C ne-am uitat unul la altul şi am râs: dacă am avea banii ăia, nu-i aşa că nu i-am îngropa într-o casă?
Dacă, printr-o minune, mâine m-aş trezi cu mulţi bani, aş vrea un singur lucru: să văd lumea, cât mai mult din ea, aşa cum e ea, cu bune şi cu rele. Din când în când, m-aş opri pe undeva. Şi aş încerca să scriu poveşti despre ea.
Nu cred să-i fi obligat nimeni pe cei care azi se răzvrătesc să-şi cumpere pe credit diverse proprietăţi şi bunuri care, de fapt, nu le folosesc la nimic. Lăcomia nu se vede doar de partea băncilor. Dacă ele nu ar fi găsit doritori de credite, amatori de consum excesiv, povestea asta n-ar fi atins culmile de azi. Ne înconjurăm de tot felul de obiecte mai mult sau mai puţin utile, ne îndatorăm pentru orice fleac la modă, am ajuns să trăim cu o piramidă de lucruri peste noi, care se adună, se adună, se adună, iar apoi ne mirăm că nu mai putem respira....
Sigur că e un cerc vicios, dar întâi ar trebui să îşi schimbe fiecare atitudinea, să se întoarcă spre sine, să-şi revizuiască nevoia absurdă de câte trei telefoane, 3-4 televizoare într-o casă, 2-3 maşini de familie, 5000 de perechi de pantofi, încă pe atâtea poşete şamd, şamd, şamd. Nu vreau să intru în detalii despre producători şi cumpărători şi nici să ajung la un limbaj pretenţios, spun doar că eu sunt convinsă că schimbarea trebuie să pornească de la nivel de individ. Pare demodat să spui asta în epoca vitezei şi a acumulărilor de orice fel, dar chiar cred că asta e soluţia. Numai că noi nu învăţăm din greşeli, istoria ne-a arătat-o de atâtea ori, aşa că nu mă aştept la o minune...
Recent, într-o seară în care eram adunaţi la un pahar de vorbă, câţiva de la masă au început să vorbească despre case - unii despre câţi bani au băgat în una ridicată de la zero, alţii despre cât ar costa să modernizeze nu-ştiu-ce-casă-veche, acoperiş nu ştiu de care, etaj, mansardă, sume mari, chiar foarte mari, credite peste credite... mă uitam la ei ca un spectator la unii de pe o scenă şi mă întrebam de ce atâta efort pentru o casă. Să te înconjori de patru pereţi cât mai dichisiţi, pe care apoi să-i umpli cu lucruri la fel de dichisite şi la fel de inutile, cele mai multe dintre ele. Ca în final să ce? La atât de rezumă viaţa? Şi nici măcar nu erau oameni proşti, ba dimpotrivă. Dar microbul ăsta al acumulărilor de orice fel pare să-i fi cuprins pe toţi... I-am ascultat o vreme, iar la un moment dat eu şi C ne-am uitat unul la altul şi am râs: dacă am avea banii ăia, nu-i aşa că nu i-am îngropa într-o casă?
Dacă, printr-o minune, mâine m-aş trezi cu mulţi bani, aş vrea un singur lucru: să văd lumea, cât mai mult din ea, aşa cum e ea, cu bune şi cu rele. Din când în când, m-aş opri pe undeva. Şi aş încerca să scriu poveşti despre ea.
6 comentarii:
Doar ca ne cam place in cerc, inconjurati de lucruri inutile (dar de ultima generatie, evident), intr-o casa cat un mausoleu si avand o masina cat un troleibuz cu burduf cum spunea undeva Exarhu, iar de vina sunt intotdeauna altii, capitalismul, bancile ... noi nu, niciodata noi nu :)
http://razvan.exarhu.ro/bulendrele-e-viata-mea/
Sigur că noi nu avem nicio vină, e valabil în general. La fel cum mereu cei care critică ceva nu se gândesc şi la soluţii. Ei doar critica. Sau se indignează. :)
As vrea sa am timp si rabdare sa incerc sa explic de ce se intampla protestele, o sa spun insa pe scurt ca nu sunt din cauza creditelor. Desi in principiu sunt de acord cu tine 100% despre tendinta de a cheltui bani pe care nu-i au pentru diverse motive si la fel de tare sunt de acord cu modul cum mi-as petrece viata daca n-as fi prinsa in sistem (hint :D), sunt foarte bucuroasa ca protestele se intampla si ca iau amploare. Intr-un final, vad ca cineva zice ceva, nu conteaza ce.
Am prins America in perioada economica buna, ca dupa o decada sa vad cum viata celor de jos se deterioreaza din ce in ce mai tare. O multime de nedreptati se intampla(u) si nimeni nu spunea nimic, se ajunsese la o stare de complacenta si incredere totala in sistem.
Cum spuneam, e complexa problema, dar crede-ma cand spun ca pana la urma cei mai loviti de situatia economica de sunt cei care nu au credite decat poate, in cel mai fericit caz, pentru o casa destul de amarata. Nu creditele sunt problema, ci (dupa parerea mea) atitudinea bancilor si a celor foarte bogati. A devenit un fel de "dans pe mormant"-ul celor saraci, din ce in ce mai neputinciosi si mai umiliti de mai-sus-pomenita atitudine.
Ceea ce, cred eu, explica faptul ca nu exista ceva concret de cerut. Oamenii din strada nu vor socialism, nu vor sa nu existe banci/credite/dobanzi, nu cer egalitate in bogatie. Ceea ce vor e greu de exprimat in cuvinte, vor doar un pic de decenta a celor ce manipuleaza sume obscene pe spinarea celor mai saraci.
Eu stiu ca tu ai scris din ceea ce vezi in jurul tau in Romania si iar zic, inteleg si sunt de acord cu tine. Dar o sa-mi permit sa spun ca Romania are un sistem bancar foarte rudimentar si infantil, iar protestele care se intampla in lume au foarte mica legatura cu zecile ce mii de x-ulesti care isi construiesc vile decorate cu mobila italiana.
in alta ordine de idei, mii de xoxoxo
Lola, înţeleg foarte bine ce spui, dar situaţia nu e recentă, asta e doar o culme care era inevitabil să fie atinsă la un moment dat. Dar nimeni n-a protestat până nu a ajuns cuţitul la os. Toţi s-au (ne-am) complăcut în ceva ce credeau că va funcţiona la infinit...
Sigur că eu am spus foarte puţin şi foarte simplist, pentru că nu îmi propusesem să fac o analiză economică. Dar problema este, aşa cum am zis, să se vină şi cu o alternativă. Dacă doar dărâmi ceva nu înseamnă că ai rezolvat problema.
Ştii, multă vreme eram la fel de dornică de reacţie din partea românilor vizavi de lumea politică. Şi, la fel, voiam să facă oamenii ceva, să reacţioneze, să spună orice, sub orice formă, doar să spună. Dar asta n-ar fi rezolvat nimic, mi-am dat seama destul de târziu. E un sistem atât de complex şi de ramificat încât e imposibil să rezolvi problema în felul ăsta.
În plus, nu ştiu ca vreo revoluţie să fi rezolvat vreodată probleme de sistem.
Sigur că eu sunt idealistă când spun că rezolvarea trebuie să vină de la nivel de individ, probabil că momentul pentru asta e depăşit de multă vreme... Şi nici nu ştiu care ar fi o altă soluţie. Presupun că la nivel macro s-ar găsi o rezolvare, dar nu una peste noapte şi nu una care să dea jos un sistem în totalitate. În varianta asta nu cred.
Dar mă bucur că te-am scos din bârlog. :)) pup pup pup
Problema nu este noua si este - cum ziceam, e mai complicat decat pare.
De ex. (simplist): cand au intrat in criza economica, bancile au fost bailed out (scuze ca nu stiu termenul in romana, nu m-am lovit de el pe romaneste LOL) de guvern. Ca multumire, au inceput sa introduca o taxa de $15/luna ca sa ai cont de checking daca nu ai o suma permanent minima in cont de $1500 (cum spuneam, e doar un ex. si dau ex. banca mea, alte banci au stabilit suma la $5 sau 6000). Ori o multime de lume nici n-au avut vreodata $1500 in cont sau daca i-au avut, a fost pentru vreo 2 secunde. Se incearca sa instituie o taxa de $5 sa folosesti ATM-ul - iar, multa lume il foloseste ca sa scoata $20 pentru cheltuieli mici zilnice. Si tot asa... Astea sunt lucruri mici (!?) care au aparut in ultimul an sau cateva luni si (pe langa cresterile absurde ale preturilor la orice se vinde) da, au facut sa ajunga cutitul la os.
O sa rezolve ceva demonstratiile? Nu-s sigura ca nu, la fel cum nu-s sigura ca da. Dar e important ca cei de sus sa vada ca lumea nu e chiar proasta si ca nu a uitat ca are o voce. Dupa cum observ (cum ziceam, cu bucurie) e pe cale sa devina un eveniment istoric si sper sa nu moara in fasa. Nu cred ca o sa schimbe sistemul dar sper sa faca bancile sa dea inapoi de la absurditatile care au inceput sa le practice.
Eu una, astept cu interes sa vad ce se intampla in continuare.
Da, nu ştiu dacă situaţia din Europa e similară cu cea de la voi. Diferenţe cred că există, totuşi. De data asta, când spun Europa, nu includ România, cum ziceai şi tu la început. :)) (Cred că dead-cat ştie destule, el lucrează la Bursa din Frankfurt acum.)
Înţeleg şi nevoia de revoltă, cel puţin din anumite pct de vedere şi până la un punct. Dar chiar dacă se vor rezolva unele aspecte cum sunt cele de care spuneai tu, va fi doar o rezolvare de moment şi nu va rezolv problema de ansamblu...
Şi eu sunt curioasă cum vor evolua lucrurile, pentru că nu prea se întrevăd soluţii pe termen lung.
Oarecum amuzant e că în Ro te simţi acum ca într-o bulă separată de restul lumii. :)) Noi avem eternele noastre probleme - corupţia, politica proastă, câinii, ne călcăm în picioare la diverse sărbători şamd şamd - parcă am fi pe altă planetă. Şi momentan ce mai bine aşa.
Trimiteți un comentariu