Nu mai citesc ziare, pentru că toate fac la fel: urcă în vreo barcă, oricare o fi ea, şi plutesc în derivă.
Când sunt preocupaţi să argumenteze ceva,
oamenii uită de inhibiţii, privirile sunt mult mai expresive, ca şi cum
ar vrea să-ţi pătrundă în creier, să întărească ceea ce spune gura,
mâinile gesticulează ca într-un dans, corpul devine o maşinărie parcă
acţionată de o cheiţă din aia cum aveau jucăriile cândva.
Tentaţia să plec şi să nu spun unde pot fi găsită e uneori atât de mare... O fi laşitate? Unul dintre paradoxurile mele: nu sufăr singurătatea, dar mereu o aleg. Întotdeauna vine un moment când fug.
Februarie rămâne pentru mine cea mai nesuferită lună din an. Şi încerc să mă învăţ să beau ceai. Oh, boy...
Mergeam ieri pe stradă şi mă uitam la
mulţimea grăbită în diverse direcţii. O lume tristă, în esenţă, prin
monotonia gesturilor, o lume care e convinsă că ştie să trăiască, dar
care e prinsă în stereotipii. Nişte sclavi cu iluzia că sunt liberi. Da,
dacă s-ar reinventa sclavia, ar fi perfect pentru ei, nu i-ar mai
speria timpul liber de care fug. Şi-au făcut o adevărată profesie din
asta.
Mi-era dor să arunc vorbe pe jos, fără cap şi fără coadă. E relaxant. De ieri ar fi trebuit să aduc aici o recenzie de carte (mi-am propus să fac asta în fiecare miercuri sau joi), dar... nu mă dezmint: nu sunt un om al planurilor, al listelor... Dar o s-o fac. Mâine. Sau poimâine. Un Fuentes.
Când descoperi că exclusivitatea unor discuţii era doar în imaginaţia ta, ce poţi face? Zâmbeşti elegant, faci la dreapta, îţi vezi de ale tale, apeşi play şi îţi spui că data viitoare nu o să mai crezi în basme. Deşi ştii că e o iluzie. E puţin probabil să nu mai crezi în basme. Dar ai nevoie să ţi-o spui.
Pauză de operă, pauză de lucru. Opera e bună când lucrezi, îţi dă energie. Pentru acum, am găsit o voce plăcută, ritmuri uşor cantabile, un pic prea. Am risipit ritmurile prin toată casa şi aştept un miracol: ce n-aş da în clipa asta pentru o zi de octombrie cu soare blând, pasteluri şi lumină caldă... Şi mi s-au dezlipit nişte gânduri, zac pe jos. Încă nu ştiu dacă să le las acolo sau să le adun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu