Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale

 

Nu mai ştiu exact ce m-a determinat să fac asta, dar încercam zilele trecute să identific un scriitor român despre care să pot spune că este (sau a fost) genial. Nu mi-a luat foarte mult timp (şi nu ştiu dacă asta e bine) şi m-am hotărât: Caragiale. Iar concluzia asta m-a făcut să-mi amintesc de una dintre cele mai bune cărţi citite în ultima jumătate de an: Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, de Ioana Pârvulescu. Poate că deja aţi trecut de multe ori pe lângă această carte, prin librării, dar nu aţi răsfoit-o, gândindu-vă: iar Caragiale, iar ni se spune că e mereu actual, iar... Ei bine, cu prima ocazie, vă sfătuiesc să vă opriţi la ea, pentru că merită, în ciuda faptului că acel aşa-zis clişeu al lui Caragiale mereu actual chiar vă va fi confirmat.

La baza cărţii stă o conferinţă, care mai apoi a prins viaţă scrisă în forma volumului de faţă, în care eseurile despre Caragiale, presa vremii şi lumea de atunci sunt frumos completate de foarte multe decupaje din gazetele româneşti apărute între 1873 şi 1911. Nu o să intru nici de data aceasta în aprecieri tehnice şi nici nu o să dau mai multe detalii, dar vă asigur că o să-l redescoperiţi cu plăcere pe Caragiale, prin lumea evocată de gazetele vremii lui, la fel cum o să vă izbească asemănarea presei româneşti de atunci cu cea de azi, păstrând particularităţile fiecărei perioade, desigur. O să vedeţi cum se scria atunci, ce se scria, cu ce greşeli, cu ce stereotipuri, ce interesa, ce informaţii din lumea largă ajungeau la noi şi multe altele. M-a impresionat în mod deosebit documentarea pe care autoarea tebuie să o fi făcut pentru această carte, documentare care a implicat multe ore petrecute în bibliotecă, răsfoind gazetele acelei epoci. Rezultatul este o abordare interesantă, care, cu siguranţă, o să vă descreţească frunţile.