Scrisesem ceva pe aici şi a dispărut... hachiţele blogger. Poate că e mai bine.
Într-una dintre serile trecute, într-o librărie - am luat de pe un raft două cărţi, una despre revoluţie, una despre mineriade. Pe acelaşi raft, la câţiva centimetri, o altă carte, una mare la propriu, tot despre revoluţie, dar scrisă de... Ion Iliescu. Da. Şi mă uitam la cărţile din mâna mea, apoi la cea a lui Iliescu, din nou la ale mele, apoi din nou la cea a lui Iliescu şi tot aşa. Vorba aia, something was wrong. Mda...
Slăbiciune sau cinism? Până la urmă, cred că e de preferat al doilea. Dacă mizezi pe înţelegerea oamenilor s-ar putea să ai surprize. Şi nu plăcute.
Iar dacă aş alege tăcerea ar însemna că am renunţat. Am fost tentată, recunosc. Şi încă cum...
Câteva cuvinte pot clădi un întreg univers, la fel cum alte câteva îl pot dărâma. E foarte uşor. Mai greu e să durezi. Îi spuneam şi lui I acum câteva seri: mie îmi place construcţia în sine. Începutul şi sfârşitul sunt doar detalii, pe când elaborarea, construcţia, durabilul... abia acolo e testul adevărat.
Totuşi, la textul ăla nu o să renunţ de tot, pentru că acolo sunt adunate zile, nopţi, senzaţii, oameni. Oameni frumoşi, cum rar întâlneşti. Trebuie doar să-i dau o formă, o altă formă.
De fapt, nu poţi fi cu adevărat liber decât după ce pierzi tot, până atunci eşti doar prizonierul a ceea ce ai.
Iar un personaj oarecare, dintr-un film oarecare spunea ceva de genul: sunt suma tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. Într-un fel sau altul, aşa e.
Şi ştii ceva? Azi va fi o zi frumoasă.
2 comentarii:
Uite asa ma surprinzi tu .. cum asa, sa nu fiu libera pana nu pierd tot ce am?
Dar sunt total de acord ca suntem suma oamenilor pe care ii intalnim de-a lungul vietii. Altfel spus sunt chiar parte din noi.
De ce te surprind? Crezi că "vorbesc prostii"? :)) Serios vorbind, abia când eşti pus în situaţia de a pierde tot îţi poţi permite să te comporţi cu adevărat liber, pt că nu mai eşti legat cu fire văzute sau nu de nimic şi de nimeni...
Trimiteți un comentariu