Clar de femeie

Am citit Clar de femeie de câteva ori. E una dintre acele cărţi la care mă întorc periodic, de câte ori simt nevoia să-mi încarc bateriile cu optimism. De fapt, nu ştiu dacă optimism e cuvântul potrivit. Mai degrabă credinţă. Credinţa în doi. În iubire. În salvarea noastră prin ea. Şi, de fiecare dată, funcţionează. Acum... să nu se înţeleagă că e un sirop, o chestie plină de lucruri pozitive, vădit optimiste şi roz. Dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu dacă romanul ăsta poate fi încadrat la cărţi de dragoste. Eu l-aş pune mai degrabă pe un fel de raft suspendat, un raft cu cărţi care nu trebuie etichetate.

Povestea se învârte, într-un ritm destul de alert, în jurul a două personaje. Un el şi o ea care au pierdut tot, care s-au consumat de tot în iubire şi care încearcă să supravieţuiască, să trăiască fără suflet. Dar se întâlnesc, cumva. Poate că e întâmplare, poate că e acel toate se întâmplă cu un rost - Nu am niciun motiv să fiu aici mai mult decât altundeva, este ceea ce numim circumstanţe, riscul unei derive şi al unei mâini întinse. În viaţă nu există pilot automat. Intră împreună în prima cafenea care le iese în cale, iar de aici începe un vârtej de amintiri, sentimente, dialoguri mai mult sau mai puţin convenţionale. Se dezvăluie treptat poveştile lor, iubirile care i-au adus la singurătatea din acel moment. Pentru că, nu-i aşa, când cineva urlă de singurătate, urlă întotdeauna de iubire. Dar nu se dezvăluie totul brusc, la acea primă întâlnire, ci de-a lungul cărţii.

Clar de femeie este un roman al speranţei, al posibilităţii, al credinţei că nu trebuie să renunţi să crezi în ceva. În cazul acesta, în iubire, în doi. Sigur că nu e atât de simplu: Când două disperări se întâlnesc, pot foarte bine să dea naştere unei speranţe, dar asta dovedeşte doar că speranţa este capabilă de orice... Totuşi, până la urmă, dacă laşi o uşă deschisă, acel orice se poate întâmpla. Iar esenţa cărţii cred că e rezumată cel mai bine în astea câteva cuvinte: Se pare că nu e suficient ca doi oameni să fie nefericiţi separat pentru a fi fericiţi împreună - dar încercarea merită făcută.

E şi destul cinism în carte, poate că şi de asta îmi place mult. Sunt şi câteva clişee, dar aş zice că ele servesc scopului şi nu sunt deranjante. În ansamblu, stilul cărţii aduce a film. Sau a teatru. Prin construcţie, dar şi prin felul uneori prea direct, prea declamat (în clipa asta, nu găsesc alt cuvânt potrivit) al replicilor.

Totuşi, dincolo de literatură, în viaţa reală, Romain Gary n-a reuşit să se salveze prin iubire. S-a sinucis. Mai multe despre el aici. 

Mai devreme mi-am amintit că s-a făcut un film după Clar de femeie. Costa Gavras l-a făcut. Cu Romy Schneider şi Yves Montand. Uitasem să îl caut. O să. Clair de femme.