Aţi auzit de Nicuşor Dan? Dacă nu, încă nu e târziu: el este. Mai are nevoie de câteva mii se semnături, pentru a putea candida la alegerile locale de anul acesta. Este primul om care, după mulţi ani, mă covinge şi mă face să cred că, în sfârşit, lucrurile se pot schimba. Măcar un pic. Evident, nu se ştie dacă ar câştiga sau nu alegerile, dar îmi doresc foarte mult să i se dea o şansă. De asta scriu rândurile astea aici, deşi, în general, am ferit blogul de politică şi de tot ce e legat de ea.
Pe site-ul lui găsiţi tot ce e nevoie să se ştie despre el. În clipa asta, important este să se strângă cele 36.000 de semnături necesare depunerii candidaturii. Aici este inclusiv o listă cu zonele din Bucureşti unde pot fi întâlniţi voluntarii care adună semnături pentru el.
Nu o să scriu nimic pompos despre el, spun doar că, după multă vreme, am văzut în ultimele săptămâni oameni care altfel se ţin deoparte de politică, dar care acum s-au adunat în jurul lui şi încearcă să îl ajute, să îl susţină. E un fenomen care pe mine m-a impresionat, pentru că de multă vreme am aşteptat aşa ceva şi nu mai credeam că e posibil. Aşadar... mai e o săptămână în care se poate semna pentru Nicuşor Dan, pentru şansa de a avea la alegerile locale şi altceva în afară de tradiţionalul circ.
... mai sunt multe voci şi multe articole despre el. Nu le aduc aici pe toate, mai spun doar încă o dată: merită să i se dea o şansă.
p.s. Sunt rânduri scrise în grabă, de aceea se prea poate să sune un pic sec şi hei-rupist.
4 comentarii:
Important este ca ai scris. Frumos articolul :)
Inca putin si putem sa il si votam :)
Mulţumesc, am vrut să fie câtev rânduri utile, pentru cei care trec pe aici, întâmplător sau nu, şi au nevoie de informaţiile despre locurile unde se poate semna.
Da, eu sper să adune semnăturile şi să îl putem vota. :)
Am semnat si eu! Sper numai sa aiba puterea sa lupe cu toata mafia ..
Mă bucur că ai semnat. Îm încercat să-i conving pe diverşi oameni şi, spre surprinderea mea, am găsit idei preconcepute la câţiva la care chiar nu mă aşteptam. Daaaar... c'est la vie, frumuseţea stă în diversitate, la urma urmei.
Doar că, dacă nu se adună semnăturile necesare depunerii candidaturii, nu vom avea ocazia să vedem dacă poate lupta sau nu cu ceilalţi...
Trimiteți un comentariu