Tangoul a
apărut în zona săracă a societăţii, mai precis în bordelurile
frecventate de clasa de jos, în suburbiile din Buenos Aires.
Iniţial, a fost un dans exclusiv al barbaţilor. Este
vorba despre emigranţii europeni care, la începutul secolului XIX,
au invadat capitala Argentinei şi pentru care nu existau suficiente
femei. Cel puţin aşa se spune, că la vremea respectivă doar 1 din
10 persoane din Buenos Aires erau femei.
Originea
cuvântului nu este clară. Unii spun că provine de la tobele
africane (tan-go), alţii de la latinescul tangere (a atinge). Cert
este că tango-ul a început ca o muzică
interpretată la bandoneon, pian şi chitară. A urmat apoi dansul,
care a apărut în bordelurile din Buenos Aires. Cum cei care se
învârteau pe acolo erau de naţii foarte diverse, aveau probleme în
a se înţelege, aşa că, în timp, s-a dezvoltat un mod de
comunicare non-verbală, cu conotaţii sexuale, prin intermediul
tango-ului. O coregrafie care abunda în
gesturi lascive şi temperamentale.
Ziceam de
bandoneon… Spre suprinderea mea, oarecum, acest instrument a apărut
în Germania. Surprinderea vine din faptul că e ţara cu oamenii pe
care eu îi văd cel mai puţin potriviţi cu temperamentul
tango-ului. Şi zic doar oarecum pentru că,
totuşi, bandoneonul are ca strămoş acordeonul, tipic nemţesc.
Emigranţii germani au fost cei care l-au dus în Argentina. În
Europa, tangoul a prins cel mai repede în Franţa, desigur. Nemţii
îl considerau vulgar, indecent şi lipsit de gust. Lucru care nu mă
miră, venind din partea lor...
Cel
mai cunoscut tango din lume este considerat La
Cumparsita, care datează din... 1916 sau 1917.
Compus de un uruguayan pentru un marş studenţesc, cântecul a fost
declarat acum câţiva ani un fel de imn cultural al ţării, iar în
Montevideo există o clădire cu o placă pe care se menţionează
faptul că acolo a luat naştere acest celebru tango. După ce l-a
compus, autorul a vândut cântecul unui editor din Buenos Aires, pe
20 de pesos, pe care i-a pierdut la curse şi pe care mai apoi a
trebuit să-i returneze, deoarece contractul încheiat cu
argentinianul s-a dovedit nul, el fiind încă minor. Acesta a fost,
însă, norocul lui. În anii următori, cântecul i-a adus o grămadă
de bani, astfel că şi-a permis să trăiască fără griji la
Paris.
La
Cumparsita a fost
folosit şi în celebra adaptare radio a Războiului
lumilor, a lui Orson
Welles, care a scos americanii în stradă în 1938. Iar la Jocurile
Olimpice din 2000, de la Sydney, echipa Argentinei a defilat pe La
Cumparsita, lucru
care a stârnit proteste din partea guvernului uruguayan.
Există foarte multe
versiuni ale cântecului, multe instrumentale (pentru că aşa a fost
versiunea originală), dar eu am ales-o acum pe cea
de mai jos. **
**
Nerecomandată celor care cred că se
înjosesc ascultându-l pe Julio Iglesias şi care trăiesc cu falsa
impresie că masculinitatea stă doar în gesturi şi muzici "dure".
(18.02.2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu