Final de iarnă la Predeal

Cel mai bun lucru legat de Predeal e că acolo nu există McDonald's. Nu prea mi-a venit să cred, dar e adevărat şi mă bucură. Cel mai rău: autorităţile publice fac tot ce pot să fim conştienţi că ne aflăm tot în România.

Să detaliez. Obosiţi şi sătui de calculator, internet, Bucureşti şi tot ce implică el, vineri dimineaţă am pornit către Predeal. Am refuzat să merg cu maşina, pentru că nu mă atrage ideea de a sta o grămadă de ore în trafic doar de dragul de a merge pe patru roţi şi pentru că mie chiar îmi place cu trenul. Mă rog, nu musai cu trenurile de la noi, dar să trecem peste asta. Pe bilete scrie elegant că faci două ore şi jumătate. În realitate, faci cu vreo 20-30 de minute mai mult. Am constatat asta atât la dus, cât şi la întors, ceea ce mă face să cred că n-a fost o excepţie, ci e regulă. De vină e, desigur, starea proastă a liniilor, acele linii pe care nu-ştiu-ce-ministru de la noi visează TGV-uri. Da' poţi să-l condamni pentru fantezie? Nu poţi.

Am mai fost pe Valea Prahovei, dar nu în Predeal. Aşa că, înainte de a pleca am căutat pe net nişte detalii sau impresii. Ca de obicei, mai nimic. Că e staţiune de schi, că e peisaj mirific şi cam atât. Aaa, plus o scurtă istorie a gării din Predeal. Care gară, cu tot cu istoria ei, arată la fel ca multe altele din România, adică e loc de mai bine la capitolul curăţenie.

Era frig şi, după cum propovăduiseră cei de la meteo, ne aşteptam la nişte lapoviţă. Nu era prea multă zăpadă decât sus, spre pârtii, în timp ce pe străzi era cunoscutul amestec de zăpadă topită şi noroi. Insist pe asta pentru că, oricât de lady aş fi, am fost nevoită să trimit nişte gânduri nu tocmai ortodoxe primăriei din Predeal. Nu pentru că era mizerie pe jos, ci pentru că sunt nişte porţiuni bune unde nu există trotuar. Spaţiu pentru el este, numai că neasfaltat, pământ-de-pământ. Aşa că ai două opţiuni: fie îţi încerci norocul pe DN, fie te nămoleşti. Aşa o fi modelul sau e doar românism, nu ştiu, dar mă gândesc că le intră destui bani din turism, aşa că ar putea încropi un trotuar.

Dacă nu eşti amator de schi, sanie sau trasee montane, prea multe de văzut sau de făcut nu ai. Dar e aer curat şi nu e praf, cu toate că maşinile nervoase din Bucureşti te urmăresc până spre pârtie. Cazare găseşti, chiar dacă nu faci rezervare, pentru că te întâmpină localnicii cu oferte la gară. Având în vedere că vorbim de România, mie îmi par cam mari preţurile: în medie, 150 lei camera dublă pe noapte. Dacă ai noroc, în banii ăia e inclus şi micul dejun, dar de cele mai multe ori nu e. Găseşti unde să mănânci, desigur (chiar şi fără McD, sîc, sîc!), numai că plăteşti preţ de restaurant. La fel cum observam şi pe litoral, nu am avut de ce să ne plângem în privinţa asta: preţurile sunt acceptabile şi mâncarea bună. Sunt şi localuri scumpe, dar media e suportabilă. Iar servirea e şi ea aşa cum trebuie, cel puţin în privinţa asta părem să fim pe drumul cel bun. Am văzut şi două restaurante "cu personalitate". Unul (Fulg de nea, parcă) avea pereţii ticsiţi cu tot felul de obiecte vechi, de la furcă, greblă, tulnic, samovar, pene de indian, la un portret al lui Gorki, trompetă, saxofon, acordeon şi altele la fel de pitoreşti. Un pic haotic, după părerea mea, dar original. Un altul avea pe pereţi tablouri mari cu domnitorii români. Simpatic şi ăsta. Pe mese aveau şi vaze cu flori naturale... drăguţ. În privinţa muzicii ar mai putea lucra un pic, dar cel puţin nu am auzit manele şi nici nu urla, să nu te poţi înţelege.

Una peste alta, a fost relaxant, ne-am odihnit, am luat o gură de aer tare, iar vremea a ţinut cu noi. Cei de la meteo n-au nimerit-o; nu numai că n-a fost lapoviţă, ci a nins ca-n poveşti. Aşa că ne-am luat şi porţia de iarnă adevărată, că în Bucureşti n-am prea avut parte de ea. Ce-i drept, eu nu mă prea supăr din cauza asta. Pe de altă parte, fiind final de sezon, nu a fost foarte aglomerat, lucru care mie mi-a convenit de minune. Presupun că în toiul iernii şi vara e mult mai multă lume şi atmosfera nu mai e la fel de liniştită.

Cu un uşor regret, duminică după-amiază am îngroşat rândurile celor care s-au întors în Bucureşti, unde primăvara părea aproape. Am făcut şi poze, se pot vedea cu click pe titlul postării. Şi iarăşi spun că nu sunt grozave calitativ, pentru că aparatul e cum e... Iar câteva sunt făcute prin geamul trenului, la întoarcere.