Dintr-un jurnal (1)

Mda, mă tot gândesc ce o să fac din toamnă, aşa că încerc un mic bilanţ:

- o bună perioadă, am urât discuţiile alea cu ce vrei să fii când vei fi mare

- apoi, am vrut să fac scrimă (citeam romanele de capă şi spadă)

- după care, am vrut să fiu miliţist, mai precis criminalist (exact, citeam romane poliţiste)

- a urmat perioada când mă vedeam ghid turistic (mda, descoperisem literatura de călătorie)

- o vreme i-am scos peri albi mamei, visam să cânt la baterie sau la chitară

- mereu am urât opţiunile: liceu pedagogic, liceu sanitar

- din spirit de frondă, am făcut un liceu economic

- în continuare nu mi-era clar ce vreau, aşa că am dat la filologie

- ... am căzut, n-am avut rabdare să stau acasă un an, iar cu media cu care picasem mă puteam înscrie la administraţie publică... Singura mea întrebare a fost: se face matematică? Răspuns: nu. Buun, aici e de mine!

- ultimul an, ultima perioadă de practică, pe o terasă, la o cafea, un anunţ dintr-un ziar îmi atrage atenţia: angajăm redactor. Fie ce-o fi. Bună ziua, bla bla bla, da, adu mâine două materiale despre ce vrei tu. S-a făcut. Unul mi l-au publicat... era în '95, iată-mă-s în 2006, oarecum scârbită, fără regrete, dar la cotitură... Nu ştiu ce ar putea urma.

Am uitat câte ceva. Prin studenţie am încercat, pentru foarte-foarte scurt timp, să fac pe agentul publicitar, agentul comercial... nici o şansă, n-am răbdare şi tact pentru aşa ceva. Am încercat chiar şi secretariatul, am rezistat 4 zile mari şi late, după care am explodat, l-am trimis într-un loc cald (mă rog, în cuvinte mai puţin evidente) pe marţafoiul care se credea mare om de afaceri şi care nu avea pic de respect pentru nimeni în afară de disgraţioasa lui persoană. De-a lungul anilor de presă, m-au mai bântuit diverse idei. Avocatura, de exemplu, dar mi-a trecut relativ repede pofta de a face dreptul, cam în trei luni. Turismul (din nou), asta mă apuca periodic şi nici acum n-am scăpat de tot. Etnografia, oh, da! Pentru asta chiar mă apucasem de învăţat şi zău că nu mai ştiu de la ce mi s-a tras... O mai fi fost ceva? Mda, mai anul trecut m-am apucat singură de HTML. Trebuie să mai spun că nu e de mine?

Am senzaţia vagă că îmi scapă ceva... Stând şi scriind toate astea, iar mă imaginez fumând. H, nu ştiu pe unde eşti, dar sunt sigură că înţelegi ce vreau să spun.

Ce-mi place când se opreşte apa şi nu te anunţă nimeni. Măcar am apucat să fac cafeaua. Oare cine îi dă voie lui Mircea Badea să mai apară la teve? E atât de obositor individul ăsta. Şi dacă mai aud ceva despre Shakira... Boon, de azi îmi scot mintea din vacanţă.
(17 iulie 2006)

În fiecare zi de 18 mi-e frică. Şi sunt furioasă.
(18 iulie 2006)

Mi-am învins indiferenţa greţoasă din ultima vreme şi m-am pus la curent cu ce s-a mai întâmplat în ţară. Se pare că n-am pierdut mare lucru, doar nişte scandaluri legate de colaborările cu vestita Securitate. Mai devreme sau mai târziu, astea oricum s-ar fi întâmplat. Uneori, însă, tot mă uimeşte amploarea fenomenului, gradul de dezumanizare la care s-a ajuns atunci, în anii aceia. Atât de mulţi dobitoci printre noi. Cât de mare putea fi tentaţia de a turna pe oricine, ca să nu vezi şi reversul medaliei?! Sau cât de credibil şantajul? Curios e că şi acum sunt destui care cad în capcană. Mult prea mulţi, după tot ce s-a întâmplat. Joaca de-a spionii, oh, doamne, câtă naivitate! Îţi vinzi sufletul şi nici măcar nu ştii pe ce sau de ce.
S-a pornit o furtună...
(22 iulie 2006)

Ziceam de Fowles. Mi-l închipui ca pe genul acela de intelectual rasat pe care eu îl admir, dar cu care n-aş putea trăi. Plin de el şi foarte conştient de inteligenţa lui, dar în acelaşi timp chinuit de contradicţii pe care nu le afişează. Există unii oameni care sunt fascinanţi priviţi de la o oarecare distanţă, dar care devin insuportabili la apropiere, un anumit gen de apropiere. Prea vanitoşi ca să poată oferi ceva într-o relaţie, mult prea încântaţi de propria persoană. Şi, totuşi, extrem de sociabili, până la un punct. E tipul de care te poţi îndrăgosti foarte uşor, dar de care trebuie să fugi, ca să nu te autodistrugi. Nu am pretenţia să înţeleagă cineva ce spun, e doar o înşiruire de gânduri dilatate de căldură. Am deseori tendinţa să încerc să-mi închipui naratorii după ce şi cum scriu. Nu cred că există scriitor care se poate disocia total de ce aşterne pe hârtie, indiferent de gradul de ficţiune pe care îl strecoară...
(23 iulie 2006)

Mâine e şi aici "ziua oraşului”, asta fiind un gen de manifestare căreia eu nu îi văd rostul, un fel de zi naţională la scară mai mică. În sensul că se dibuieşte o zi din istoria respectivei localităţi, considerată de unii reprezentativă, memorabilă sau cum vreţi să îi spuneţi, şi se organizează diverse activităţi cultural-distractive sau distractiv-culturale, nu ştiu cum e mai bine spus. Pentru Timişoara, s-a ales data de 3 august (1919), când "oraşul ajunge sub stăpânire românească". Trecând peste inutilitatea unei asemenea zile, în cazul de faţă mi se pare oarecum ingrată această alegere. Spun asta gândindu-mă la faptul că Banatul poate fi numit (istoric vorbind) oricum, numai românesc nu. N-a fost românesc şi nu este nici acum românesc, decât, poate, prin prisma moldovenilor venetici. Nu vreau să mă lansez într-o detaliere în direcţia asta, pentru că nu sunt nici măcar istoric amator, dar cred că mulţi înţeleg ce vreau să spun.

Am terminat cartea lui Fowles... nu pot să o comentez acum, îţi lasă un gust ciudat, nu vreau să risc să îl definesc într-un cuvânt. Dar mi-a plăcut. O să încep Luni de fiere. Între timp, s-a înseninat, norii s-au risipit şi e o lumină liniştită, aduce cu după-amiezele de septembrie. Îmi aleargă prin minte diverse întrebări, ecouri ale lecturii încheiate:

- ce înseamnă, de fapt, suflet-pereche?

- dragostea e o închisoare? (înclin să cred că da)

- ajungem vreodată să ştim ce vrem? sau nu are importanţă?

- de ce întotdeauna unul iubeşte mai mult decât celălalt?

- cum ar fi dacă ne-am lăsa manipulaţi mai puţin de raţional?

În altă ordine de idei, trebuie să caut un instalator. Ufff, mă enervează chestiile astea banale şi imediate!
(2 august 2006)

- Ce ciudat, cateva sunete te pot face fericit… Ştii, e ca şi iubirea aia de cinci minute, pur şi simplu, simţi fericirea câteva clipe.
- Ştii cum mi se închid ochii? Nu de somn, de poftă. N-am voie cafea, că trec printr-o perioadă stomatologică. Azi n-am voie nici să fumez. Imagine that!
- Oh, nici ţigară??? Hmmm, mustăceasc ca un iepure şi mă gândesc la înlocuitori pe măsură...
(3 august 2006)