Ploaie de ganduri dezordonate

Ploua. Mocaneste. Vreme numai buna sa iti acoperi urechile cu niste casti, sa dai drumul la muzica si sa te afunzi in ce ai de facut.
Nu suport engleza azi si aleg la intamplare spaniola, oricat de telenovelistic suna. Sunt zile in care ma irita atata engleza, tendinta asta de uniformizare cu orice pret ma scoate din sarite.
Si trebuie sa dau niste telefoane, iar previzibilitatea discutiilor ma face sa le aman…
Ieri am luat parte la o conversatie care m-a facut sa inteleg, o data in plus, ca nu are rost sa incerci sa schimbi convingerile oamenilor. Trebuie lasati sa dea singuri cu capul de pragul de sus, asta e singura modalitate prin care vor intelege ca nu vrei sa le impui un punct de vedere, ci ca realitatea e mai mult gri decat alba sau neagra.
Mi-e lene sa pun de inca o cafea, iar vremea asta mohorata ma trage la somn. Undeva, intr-un colt al mintii, imi staruie o imagine cu o plaja pustie, spre seara, departe de lumea dezlantuita… Eh, intr-o alta viata oi fi fost nisip de plaja (nu de la Marea Nordului, huh!), ca prea urasc frigul si tanjesc dupa caldura. Chiar, stiu sigur ca am citit candva Departe de lumea dezlantuita, a lui Thomas Hardy, da’ zau daca in clipa asta imi amintesc ceva din ea… Cred ca s-a facut si film. Mda, in momentul asta chiar ma simt departe de lumea dezlantuita, dar nu ma pot hotari daca e bine sau e rau. E bine pentru ca imi pot fura clipa de liniste si e rau ca nu e locul potrivit.
In fine, ma duc sa dau telefoanele alea si sa ma pregateasc sufleteste de inca o discutie sterila cu unul dintre sefii de aici. Nu stiu cum rezista asta in birou cu celalalt si invers: un papa-lapte si un cinic, intr-un spatiu de 3/3. Tre’ sa fie un chin. Pentru amandoi. Iar daca mai aud azi discutii care includ cuvantul “mitici” cred ca o sa am ceva de spus. Si nu o sa le placa. Da’ asta e, ori la bal, ori la spital.